Am zis ca-ti scriu o poezie

Doar s-o ai, ca nu se stie…

Zici ca nu iti poti gasi o zina

Si  preferi sa fie si rea si buna

Ca nu e de fapt o optiune

Si ai vrea s-apara indat’, pe bune?

Cum ca in jur sunt iele multe, si printese, si craiese

Dar niciuna nu e zina, si cadana, si pagana

Ca s-o  chemi frumos din deget, ea sa vina, fara preget..?

Si c-o vrei si balerina, seara insa, clandestina

Si suspect de aranjata, cu un toc si cu o geanta

Sa te insoteasca , iata, unde vrei. Si de-ndata,

Sa iti spuna ca esti unic si chiar maine ,

Sa apara ca din luna, si la gat cu o capsuna.

Asa fata nu stiu unde sa gasesti, dar tu incearca.

E pacat sa o lasi balta.

Totul e sa stii s-o vezi, cand apare la amiaza

Si se uita fix la tine, n-ai simtit ca se-nsereaza…

Si deodata fara-un sunet, iti sopteste : hai acasa.

Pana atunci insa, e vreme

Sa te-mbeti cu crizanteme

Sau din contra, cu pansele!

Este timp s-o cuceresti si apoi s-o zapacesti,

Dar acum, sa recunoastem,

Este clar ca nu-ti doresti, tu chiar maine, s-o ‘ ntalnesti.

Si nu cred ca as gresi prea tare

Sa iti spun ca abordare,

Cel mai bine e sa stii

Cand sa pleci si cand sa vii.

Intre timp, nu ca-s desteapta,

Sau ca stiu mai mult, dar iata,

Eu iti dau un sfat,

Asteapta.

(Nu pe mine, ca-s luata!)

by Clandestine

Are un fel de joc cu buzele si nasul
Un cor de trubaduri abia i-ar povesti glasul.

Rade mult, se enerveaza precum gerul de iarna. Orice gand rau nu aduce foloase,
Se inchide intre buclele din par soptind ironii cam taioase.

E o creatura creatoare de moda
De cum sa purtam ciorapul rosu, de cum sa ardem sutienele in semn de protest
Are nisip printre degetele de la picioare, chiar si cand, la birou, soarele apune si moare.

Se lauda in gura mare
Ca ar face dragoste c-o mare savoare.
Iti da peste nas daca o tragi de par
Si una peste bot daca o arzi in raspar.

E o creatura mestereasa
De obiecte neinsufletite carora le da viata
Sufla cu praf de corali posaci peste ele
Si inchide gura sugubetelor iele.

Nimeni nu stie de de pe taram tainic a sosit
Dar ce conteaza?!
Curcubeul a fost lingusit.

Era un trib ciudat, plin de creaturi cu rau de inaltime
Se temeau de vazduh si vorbeau cu naduh
Pe melodii care suna a lene si nepasare.

Nimeni nu stia cand plecasera din port sau unde trebuiau sa ajunga
O ardeau pe mare este un fel de spune
Ca faceau focul din lemn de cochilie si timona dezorientata,
Isi astepta, cuminte, destinul.

Nici ca le pasa ca isi devorau barca.
Ai fi zis ca sunt deja intr-un Eden marin
Ca papa pesti marinati si se joaca de-a cavalerii cu vaslele.

Echipajul nostru facea cu ochiul lunii. Isi plimba vederea
Si saruta reciful de corali de parca ar fi fost cel dintai sarut
Din care au fugit, dupa eoni de tristete, celelalte saruturi.

Noaptea, ei se ghidau dupa stele si praf de sori explodati de entuziasm
Ziua se legau de vreo balena care sa-i remorcheze pana la cea mai apropiata statie de visatcuochiideschisi.

Pe corabia “Nu ma uia” nu e nici sare nici piper
Nici sobolani sau sticle de rom.
Doar o alarma care isi trezeste visatorii
Sa prinda metroul.

I-ar fi placut sa traiasca un sevraj de poveste. Oare cum s-ar manifesta unul? Chiar trebuie sa implicam specialisti farmaceutici si sa mergem la experti de psi.hologici? ologici? 0 logici? Ce ar fi atat de bizar daca eroul nostru se hraneste cu basme? Nici nu ingrasa, nici nu dauneaza grav sanatatii. Sunt atat de multe extreme infinit mai periculoase, incat se gandea sa propuna o lege prin care nicio masa sa nu treaca fara o poveste. Un fel de dictatura a jocului de cuvinte pentru nisele prea inguste ale sufletelor mari. Poveste in pasi de vals, 1, 2, 3. 1, 2, 3. Roua se transforma in verbe, luna in subiect, mirosul in cine stie ce alta forma inca neinventata de joaca.

Pentru el nu mai conta. O conta-biltate sau cont-abilitate? Ii era tot una. Povestile cu sani, povestile cu sex, povestile cu luna si sori, cu fluturi, cu zori. Cu baieti golani, cu pisici vargate, cu cersetori umili, cu bancheri stabili. Vorba sa: poveste sa fie. Cu rima, fara masura, incadrata in reguli stricte sau modernisto-alambicate-fara-sens-doar-poate-poate.

Se cade insa o precizare
Sarutati-l doar daca va simtiti in stare.

Asteptati sa va strige ca sa-l muscati
si nu fiti grabiti; ati putea fi certati.
Abia dupa ce e dezbracat, misterul apare,
Si uiti de haine si rusini si vorbele dulci, culese din mare.
Uneori, ca mari vanatori de comori,
suntem asa grabiti
Ca ne imbatam cu parfumuri de sex pana in zori.

Si abia dupa ce te-ai trezit
Ti-amintesti ca te-a bantuit
Forma sanului viclean
Care spune povesti cu alean.

Daca isteria frunzelor mi-ar spune “drum bun”?

Daca tacerea mainilor mi-ar declansa

O mie de voci urland “nu ma uita”?

Oare as deveni arogant,

Daca lectia asta v-ar lovi ca un tanc?

Dar daca v-as spune acum,

Ca poetii se nasc chiar si din scrum?

Oare sensibilitatea se tranzactioneaza la negru?

Oare o idee te face integru?

Oare Allah e mai tare ca Dumnezeu,

Oare Iisus era un ateu?

Daca nu mai dispar dupa perdea

Oare luna, tampita, ma va vedea?

Sau astrele chiar asta imi spun:

“Bufonule,

Mat la rege se da doar c-un nebun”.

Si-n loc de concluzie, un gand nefiresc:

Oare eroii plang cand se lovesc?

Pe oamenii-umbrela, cei care te inghesuie pe trotuar, nu ii suport de niciun chip. Deschid umbrela fix in ochi, prea devreme, nici nu asteapta sa iasa din pasajul metroului. Pe strada nu vad pe unde merg, se lovesc de tine si pare ca sunt un fel de zombii de sezon. Si mi-am zis, ca atunci cand eram mic, ca Dumnezeu plange atunci cand ploua. Si oamenii-umbrela nu inteleg tristetea asta ontologica, nu stiu ca ploaie mangaie obrazul si are gust de miere. Si le-am ras peste umbrele si i-am lasat sa isi piarda privirea in ciment si mi-am zis ca mai bine murdar pe blugi decat mort-umblator.