Arhivă pentru septembrie 2009

povestea inchipuita despre domnul avramescu, zis si canibalul

Decor: sala oglinzilor din Palatul Primului Om, de cand s-au tras coruptii in teapa si purecii se ridica cu sapte dosare la cer.

Primul Act

Personaje: dl avramescu zis si canibalul, oglinda vorbitoare

canibalul: Da, voi manca din trupul dusmanilor Primului Om, le voi devora spiritul, le voi tine discursuri specializate, le voi cita din carti, le voi da cifre cubice si nu ma voi cobora la sol. Voi naviga printre paradigme si neologisme, de la Hayek citire, Australia land of choice, 13 din 27, 14 din cateva zeci de milioane. Nu trebuie sa ma las coplesit, eu sunt citirea si omega. Am studiat, sunt grupat in miscarea contra haosului. Moarte celor 322, 471 sunt prea multi, sa fie 300. 280 este cifra optima. Numerologie, o tu stiinta sacra a celor care vor nemurirea, nori incarcati de teorii si spirite ale Parintilor Fondatori, dati`mi putere!

oglinda vorbitoare: zi`le tu canibalule, tu ma incanti cel mai mult. Dintre cei Alesi, tu esti cel mai puternic, glasul tau ma incanta si patosul din ochi imi face gandul sa tremure de fericire.

canibalul (razand isteric): Asa este, nu?!? A stiut Primul Om de ce m-a ales. Am lasat mesaje la rascrucea drumurilor si am scris in sange printre pergamente si carti… Ooo, cat am scris, ce sanse, ce dulci vorbe. (cazand in reverie)… Ce mic eram atunci. In universitatea , printre misei, printre minti slabe si cugete stricate… printre atatea pofte si atatea pacate. Si unde am ajuns! Sunt mandru de mine si cetatea trebuie sa fie mandra ca eu sunt mandru de mine. Si mandru de mine…

oglinda (cu un oftat seducator): Ce mandru esti!

canibalul:… Asa e! Nu asta am zis? ASTA am zis, nu? Nu?

oglinda: Daaa…

canibalul (precipitat in gesturi, imprastiind hartiile cu discursuri prin sala): Discursul intai pentru tabloul doi, exemplul trei pentru cei patru. Nu trebuie sa uit cifrele, datele, trebuie sa le stiu, le-am memorat, simt cum imi ia foc gatul. VREAU!

oglinda: Ce vrei?

canibalul (trist si brusc apatic): O inima. As prefera niste creier, dar imi trebuie o inima. Usor rumenita, poate cu petale de trandafir, in sos de crin alb. Daaa… As prefera un creier, dar mai buna este o inima la gust. Si niste ficati. Si poate niste degete… sa le rontati (incepe sa rada convulsiv): Ront, ront, ront. 300,322, 417, 172, cifra cubica, cub incifrat, cubism, traierism, trainism, dadaism, 666, 8989, 112. 112?

Reclame

Povestea umbrei

Omul nu mai putea zice prea mare lucru. Pacatele ii fusesera ascultate cu rabdare, caci Aldair stia, mai mult decat oricine, stiinta adevarului. Pentru a fi sigur, ii daduse din nectar, o alchimie a veninului de scorpion alb cu praf de curmale, inmuiat in ceai de iasomie. Stia sa observe, sa puna acele intrebari care ii oferau concluzii corecte, dar nectarul, singur, era cel care ii putea oferi raspunsuri limpezi, in asa de putin timp.

Fortareata urma sa fie distrusa, asa indicau toate semnele. Hamir, cel de-al 14-lea Asasin, ii incredintase o misiune simpla: „Afla tot ce poti, verifica si cele mai ridicole zvonuri, nu te increde in nimeni. Locul ne-a fost descoperit, suntem in lumina”.

Pentru cine studiase calea Umbrelor, nu era un pericol mai mare decat a te afla in lumina. Tot ce construisera fratii din Vechime, toata puterea Asasinilor risca sa piara asemenea pasilor unui negustor in desert: fara urma, fara sens, fara voce. Parasi mica incapere, lasandu-si fratele prada viselor. Trecusera abia trei zile, dar pentru Aldair timpul isi pierduse notiunea si sensul.

„Unul dintre noi a tradat, acum o stiu”. Cobori fara graba, prin iesirea de la Miazanoapte, unde schimbul se facea abia peste doua ceasuri. Garzile ii evitara privirea, iar Aldair lua calea desertului inspre hotarul de vest al Califatului. Acolo se gaseau ultimele piese din harta.

Umbra lui Shaitan, ii spuneau ceilalti, in soapta. „Danseaza cu moartea”, auzise .

De la primul Asasin, nicio Umbra nu cunoscuse frica, dar Aldair o simtea, acum, in jurul sau, in chiar temuta fortareata. Imbracat in straiele orasului, o lua incet prin nisip. Dunele i se pareau prietenoase, iar vantul ii ineca urma. Atent la lumina rece a lunii, care-i zambea crud, Aldair ii destainui in soapta:”Nu o sa ma cuprinzi in bratele tale, mireasa a mortii. Nu acum”.

Povestea printesei cu glezne de jad

In tinutul Huey, de-a lungul fluviului Galben, in locul in care primii zei atinsesera pamantul se afla manastirea Shi, locul din care toti scribii imparatului Chinei isi gaseau forma finala a caligrafiei.

Renumele manastirii era cunoscut in cele patru zari ale imperiului, iar cei batrani povesteau despre legendele inceputului. Manastirea era asezata pe un cuib de phoenix, iar oul miticei creaturi se afla in chiar incaperea de jad – locul in care studentii manastirii isi castigau pana de caligrafie, cea mai inalta distictie a unui scrib.

Intr-una din dimineti, maestrul Li, adancit in studierea unor caligrafii facute in graba, este intrerupt de un zgomot puternic, ca si cum insasi marea pasare de foc s-ar fi trezit. Aerul devine brusc mai gros, podeaua de bambus incepe sa tremure si pietrele manastirii pare ca plang. Un fum inecacios, aspru si amenintator il facu pe maestru sa ridice ochii mirati din pergament.

-Maestre, unde sunteti?

In clipa urmatoare, Tai-Shing, cel mai promitator dintre studentii batranului Li, intra in incapere cu o patura uda si cu frica citindu-i-se in ochi. Roba alba, simbol al ordinului tacerii, facea un contrast si mai puternic cu glasul sau.

„Ce curios ca nu isi mai aduce aminte ca si-a luat un legamant”, se gandi Li putin intristat.

-Maestre, incaperea de jad este ruinata. Nu a ramas decat cenusa din vechile scrieri, iar studentii incearca sa salveze ce se mai poate. Trebuie sa iesim cat mai repede. Maestre, ma asculti?! Trebuie sa iesim, urmati-ma!

Fara sa ii ceara permisiunea, Shing il lua, cu o forta pe care Li i-o ghicea doar, iar maestrul se pomeni acoperit de patura de lana, deja aproape uscata.

-Tot ce am reusit sa salvam a fost un prunc, numai zeii stiu cum a aparut acolo. Era invelit in pergament de lotus si totusi nu a patit nimic, ii arunca vorbele, fara sa isi intoarca privirea, si fara sa vada surpriza din ochii maestrului sau.

Asa a inceput povestea printesei cu glezne de jad, langa muntele Wudan, de-a lungul Fluviului Galben, dupa ce imperiul a aflat ca puiul de Phoenix este in, in fapt, o copila.

the perfect saturday

maine ma duc la munci, azi fiind sambata, deci azi e cumva duminica, deci ultima zi din vikend and it`s quite nicee. M-am bagat in seama pe twitter si alte bloguri. Sunt cativa blogari si masculi si femele care au umor. Ceea ce e surprinzator, eu fiind ferm convins ca autoironia este o calitate mai rara decat fecioria intr-un bordel de pe dorobanti.

Got myself a book, pare faina. Papat ca un scrof, dai cu struguri, dai cu ciocolata, intins la bec si dat din maine si tat mai ciugulit neste alune. Lifeee is great 🙂

a treia oara cand vad „SUA nu fac progrese… bla bla bla”. Sunt eu cretin sau sunt eu cretin. SUA nu FACE progrese… SUA, as in Statele Unite ale Americii as in tara, Statele Unite ale Americii, ca statele sunt bagate intr-un singur stat federativ, ca si cum am zice Germania nu fac progrese… Si pana meaaa… pe rfi. Deci sunt moron sau sunt moron?

Anyways, noi sa fim sanatosi. Ar trebui sa ma duc acasa, in Mangalia and soon. Toamna fuckin rulz la mare. Dar asta intr-un post cand o sa fiu sensibil si gingas si delicat. Deocamdata e za perfect saturday, i`m full like a stuffed turkey and let me tell you, it`s great.

Asa ca va las cu o poveste 🙂

inchide ochii si incearca sa visezi


Ficatei cu usturoi vs antreprenor cu datorii

Am fost azi sa-mi iau cartea de munca de la biz. Pac, pac in tramvaiu 19, pac pac „Servetele umede, 3 la 10.000″… ca o mica paranteaza, de ce are tramvaiu 19 statii una dupa alta?? fuckin weird; una nainte de mac`ul de la dristor, alta dupa… it`s like… 2 min de mers pe jos intre ele… whateverrrrr

Soo, la vila biz, cam gol. Za old crew e pe pozitii, Alexu… inca o data: nice haircut dude :). Aceleasi probleme, lehamite si nervi. Cum eram eu nainte sa plec. Bomba veni cand am auzit ca a plecat Geo… geo, geo… ce ai facut mai fetita? 🙂 Je credeam ca o sa fii un brav soldat al trustului pana la sfarsitul calatoriei. Poi se poa? Nu ma trageai tu de urechi, inrosindu-te usor in obrajori ca te enerveai, sa nu comentez si sa prestez ca nimeni nu ma tine cu forta? Je cred ca geo pleca la fel de tacuta si discreta dupa cum am cunoscut-o. Sper sa iti fii gasit ceva fain, ca ambitioasa si muncitoare esti 🙂

Copiii care au ramas… biem la primu salariu, chiar daca merem in parc si iau bere la pet :). As mai fi ramas, dar trebuia sa ma intalnesc sa ridic papica de la mama (si ce ficatei cu usturoi si aripioare condimentate a facut… un vis) asa ca nu am avut ocazia sa`l vad si pe mr rashad. Ma rog, l-am si evitat ca ma simteam bine si nu vroiam sa trantesc un „dumnezeii ma`tii” printre dinti, zambind cum l-am vazut pe boss ca zambeste.

Rashade, Rashade… ce sa mai zic bre? Ai trait visul romanesc, acu na… e mai greu, dar stim placa, rezistam, „it`s alright guys”, pac pac inventivitate, pac pac oportunitati in criza, pac pac anti-criza, ba o conferinta, ba un training… da banii bre ii mai dai? Ii mai dai lu mutu cred… Apropos, saracu mutu 😦

Deci mr Rashad, esti carnat bre! Asa cu chipul ala al tau dragalas, ca de bebe hranit la san pana la 5 ani. Ai facut rahatu praf, ai fost mare (cica), ai ajuns mic, sa iti iei din alea 30 si ceva de mil pe care mi le datorezi un bilet si du-te vere. Lasa-ne! Mai faci tu revenireeee… si daca o vei face… ca un phoenix din propria cenusa, tat degeaba. Ai demonstrat ca esti un antreprenor trist cu tot cu zambetu tau larg si sincer. O sa te pun pe fir cu Alice (prietenii stiu de ce), daca oi mai da de dansa, sa va bagati amandoi intr-0 afacere, business de succes sa dati lovitura sa deveniti faimosi sa va bate multinationalele la usa sa va roage sa le bagati in proiectu vostru.

Ti`ai dreacu cu apucaturile voastre de oameni cu talent in afaceri. Ai mei mi-au zis ca tre sa las loc de buna ziua pe oriunde trec, dar la tine rashade sau cum s-o scrie numele matale nu are rost. Pe tine te face un ficatel cu usturoi. (rece si neincalzit, i might add)

PS: Imi cer scuze fata de Silviu, cu care n-am vb mai deloc, ca la inceputurile mele in bmg faceam ca trenu si aparam cauze pierdute. Tat naiv am ramas. Marta, i`m sry, dar te-ai cam inselat.

Un presedinte care se da lovit si unul care se da sprijinit

Eu sunt fan Crin de ceva vreme. Nu`mi placu imediat dupa congresul pnl ca si-a pierdut din cadenta, observ ca incepe sa-si revina (ma refer strict la forta discursului). Intre Geoana si Crin nu se pune problema pe cine prefer in turu 2 cu Baselu, acu sa vdm ce face si don doctor.

Da nu asta`i important. Ci faptul ca maica`mea a visat azinoapte ca lu baselu i-a picat o grinda in cap si… citez de la mama, „Basescu se vaicarea si tot zicea, Gata trebuie sa ma apuc de lucru ca doar am vorbit pana acum

Daca nici asta nu e semn ca se cutremura Cotrocenii, nu mai stiu care e 🙂

Analize, sondaje, pareri avizate tot sunt… dar cand deja incepem sa visam ca Baselu e lovit (si nu doar de catre moguli) e nasol pt domnia sa.

PS: cica se strang intelectualii lui Antonescu. Nu comentez anvergura lor, nu am aceasta cadere, dar pt cel putin un nume eu garantez 🙂 Dar as vrea sa ii vad pe la teveu sa inceapa sa se exprime in spatiul public. Parerea mea, ca eu stiu cu cine votez.

Putinta de a trece zambind cu drag

E mare lucru sa treci prin viata zambind. Zambind la propriul trecut si la propriile deziluzii. La dilemele care atunci pareau mari si acum sunt doar momente „calde”. Primul sarut stanjenit, prima noapte de amor in graba si haotica. Am vazut un film care m-a facut sa zambesc. Nu sa ma rad, ci doar sa zambesc. A zambi se traduce prin aduceri aminte cu drag. Cine nu practica sportul, pierde mult. Ori nu se accepta, ori nu isi priveste cu bunavointa trecutul. Ori, poate… nu pricepe cum pricep eu. Habar n`am.

Lipsa incrancenarii, detasare fireasca si duiosenie. Greu cuvant – „duios”. Stau sa ma gandesc cine mai mizeaza pe asa ceva. Si cine mai stie, cine nu a uitat, cui nu i se pare perimat. Mare lucru dom`le. 🙂

O melodie trista, dar nu depresiva ci duioasa



%d blogeri au apreciat asta: