povestea lui cain, mantuitorul siderat

Primii pasi nu erau deloc cum si-a inchipuit in timpul gestatiei ontologice. Sigur, fiind anuntat ca urmeaza sa joaca rolul de Mantuitor, Cain era putin dezamagit. In interiorul eonilor, altaturi de creator, sperase la o pozitie putin mai onorabila. Poate cea de Demiurg inferior. Sa dai constiinta unor entitati vegetale nu era chiar putin lucru. Creaturile ar fi putut descoperi, in milenii, cum o floarea este atenta la sonate, ba chiar dirijeaza simfonii viziuale. Mantuitor?! O gluma nereusita… Poate un demon, un Lucifer cochetand cu Haosul. Uite o postura care l-ar fi avantajat, l-ar fi scos in evidenta. Cain suferea de cand fusese retras din existenta si pus pe onhold, asteptand viitoarea Sfasiere. Un miel sacrificat, un frate ucis, o ninsoare cazuta in Eden si `napoi in eoni. In afara de numarat galaxiile chiar nu prea avea ce face prin Univers. Se uita la civilizatii avansate de bufnite, filosofa cu sorii despre durata de existenta a Nimicului si mai tragea cate un fum din vreo stea cazatoare. Sa fii etern e atat de plictisitor.

Pana la urma o sa intre si in pielea Mantuitorului asta. In schimb, nu pricepea de ce trebuie sa-si lase parul lung. Nu-l avantaja de nicio culoare. O barba atenta tunsa… poate. Dar figura la care se uita si pe care trebuia s-o imbrace il lasa putin dezabuzat. Ochii i-au atras atentia. Oare peste milenii se va discuta de ce ochii Mantuitorului sunt albastri? Ar fi fost mai bine sa fie cu o nunata imperiala, poate de purpura? Fisa postului arata clar: modestie coroborata cu intelepciune divina. Ce, Doamne Iarta-ma, e combinatia asta bizara? Zau, are si Creatorul asta un simt al umorului… Nici macar nu era vreun demagog mistic.  Alta gluma si institutionalizarea asta. Necesara, dat fiind caracterul usor debil al oamenilor, dar atat de greoaie. Creatorul ii explicase linistit motivatiile pentru care il va arunca in Joc. Si datele astea il amuzau. Majuscule puse pe note cvasiexistentiale. Joc, Creator, Sfasiere, Haos, Demiurg…

Cat de orgoliosi erau zeii in timpurile astea. Cain isi aminti cu duiosie de primele incercare ale Universului. Era putin mai alungit spre extermitati, avea forma unui fus pus pe sotii. Fara reguli si fara prea mult tam tam. „Cel mai bun dintre Universurile posibile” ii aminteau stelele anuntand banalitati care urmau a fi spuse. „Stiu, stiu. Stiu cum a inceput si ca nu se va termina sarada asta”, mormai Cain. Putin bizar, dar nu`l mai mira nimic la Creator. Cum sa existe un spatiu doar cu inceput si fara sfarsit? Ce nonsens absolut. Ce ironie neserata. „Cred ca vrea sa ne omoare cu plictiseala” ii sopti o supernova.

O sa ma duc, o sa`mi joc rolul, o sa ma uit pe geam la figuri bolnave de mantuire. O sa fiu atent la nuante si o sa ma achit si de pariul asta. O sa ii amagesc si o sa le ofer o farama din mine. Sa le fie invatatura de minte. O sa le dau expresii cretine, putere nelimitata si inteligenta mediocra. Sa`i vad dupa aia pe unde scot camasa, concluziona morocanos, Cain.

Anunțuri

0 Responses to “povestea lui cain, mantuitorul siderat”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: