Experienta inchisorilor comuniste

Gherla

La Jilava am stat o lună, o lună şi ceva. N-am stat mult. Şi de acolo am ajuns în renumita Gherla, unde prima luare de contact s-a petrecut după ce porţile s-au închis în spatele nostru. A fost o cuvântare a comandantului, Goiciu, unul din marii criminali ai acestei ţări, care a murit liniştit în patul lui… Din ce a spus el am reţinut câteva cuvinte pe care le reproduc mot à mot, că nu le-am uitat. Ne-a spus printre altele: Să ţineţi minte că aici este Gherla şi de aici nici pasărea nu mai iese. Şi cine iese de aici, iese numai cu picioarele înainte! Deci acesta era mesajul pe care îl transmitea Goiciu.

Regimul din celulă era acelaşi, de la 5-22. În rest nu aveai voie să stai decât pe şezut. Dacă erai prins, erai pedepsit cu izolare care putea să fie de 7, de 14, sau de 21 de zile. Ce însemna izolarea? Însemna o celulă separată în care erai dus, şi în care se găsea un pat fără saltea, numai cu fiarele pe el. Puteai să fii numai cu cătuşe, numai cu lanţuri, sau şi cu lanţuri şi cu cătuşe. La izolare primeai două zile la rând de două ori pe zi câte o cană de apă caldă cu sare… şi a treia zi primeai raţia de deţinut. Deci din 7 zile, aveai 4 zile când nu beai decât apă. Asta era hrana…

Agresivitatea gardienilor era maximă. Oricare dintre ei avea dreptul chiar să te ucidă fără să răspundă. Eu zic că am făcut parte dintre cei rebeli, chiar şi în Gherla. Şi din cauza asta am avut foarte multe de tras: am luat multă bătaie şi am făcut multă izolare. Prima izolare am făcut-o la puţin timp după ce am ajuns, în septembrie 1957. În fiecare cameră se făcea de serviciu. Erau doi deţinuţi care trebuiau să spele pe jos şi atunci când venea masa, prin vizetă, prin deschizătură din uşă, trebuiau să o primească şi să o dea la fiecare. De pe hol eram serviţi de deţinuţi de drept comun, că exista o grupă care pregătea mâncarea, care spăla, care curăţa şi făcea serviciile de afară, inclusiv adusul hârdăului şi turnatul porţiei de mâncare în gamelă. Şi fiecare gardian avea metoda lui, sadismul lui, şi încercau câte ceva numa’ ca să facă rău… Se distrau, de fapt. Şi unul din gardieni, atunci când venea mâncarea şi se băga gamela… avea obiceiul să împingă gamela pe vizetă în aşa fel încât să nu ai timp să o iei. Şi mâncarea era fierbinte… Dacă o luai atunci când o împingea, ca să nu te frigi, o scăpi şi se ducea pe jos. Dar asta era distracţia lui. Şi celor care rămâneau fără porţii nu li se dădeau altele. Ăsta era „norocul” lor… Şi odată eu eram de servici împreună cu încă un coleg din celulă din Piatra Neamţ, Cozma. Şi când gardianul a început să împingă gamelele, după prima sau a doua am pus o gamelă şi l-am blocat, şi în loc să se verse gamela în cameră s-a vărsat pe cizmele lui. A început să ţipe de acolo! Şi i-am spus: Până când nu-mi dai şi porţiile care s-au vărsat, nu primim mâncarea. A închis vizeta, s-a făcut linişte…

A trecut puţin… şi au apărut: politrucul, locotenentul Istrate, zis Napoleon, iarăşi unul din marii criminali, ofiţerul de serviciu, plutonierul-major Şomlea, zis Vaca Neagră, o brută, gardianul care era de serviciu, şi parcă mai era unul. Cine este de servici? Eu. Cine…? Eu! A venit şi colegul meu şi a spus că el este de servici, şi s-a mai solidarizat cu noi încă un coleg, Şerban, fost plutonier major de marină, din Măcin. Poftiţi afară! Ne-au scos afară, am trecut prin curte, ne-au băgat într-o altă curte, au venit meseriaşii, deţinuţi de drept comun, cu ciocanele, cu lanţuri pentru picioare… şi pentru prima dată am văzut atunci instrumentele de nituire: era o bară fixă cam de 30, 40 de centimetrii. Îţi ţinea mâinile şi cu brăţări care se nituiau. Ne-au pus brăţările la mâini, au deschis o uşă mai mică, de 1 metru şi ceva înălţime, care era sub formă de boltă.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

0 Responses to “Experienta inchisorilor comuniste”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat: