tristul dialog pe care il purtam inainte de somn

O pagina goala seamana cu un portret pe care ti-l faci atunci cand nu te pricepi la desen si esti putin ametit. Fara un cuvant, o imagine, un ceva in jurul caruia sa construiesti. Un act de creatie. E insipid si suna strident.

Spui tu asta? Ai secat si arati ca o smochina uscata. Dulce si artificial. Ti-ai pierdut prospetimea si harul. Daca l-ai avut vreodata.

Erau doar jocuri de cuvinte si sensuri.

De ce insisti sa spui povesti?

E acelasi mecanism care ma indeamna sa le citesc. Singur. Fara galerie.

Dar insisti sa anunti, mereu, acest lucru.

Da. De ce n-as face-o? E putinul pe care il strig, intre pagini. E un fel de ancora a neseriozitatii mele. Si trebuie sa recunosti. Am fost intotdeauna un alintat.

Stiu. Numai despre tine. Tu. Mereu tu. Nu te-ai plictisit sa ma obosesti cu aceiasi interogatie?

Daca nu mi-ai raspuns. Astept o lamurire. Ooo. Nu stiu. Vreun semn, poate? Un indemn. Un „forza elfule”, tribunele te sprijina.

Pai chiar te sprijina. Tu nu vezi asta. Ti-au alunecat ochii pe niste pagini si nu mai face nicio diferenta intre tine si noi. Nu iti esti suficient? Nu te-ai batut cu pumnul tau mic in piept si nu ai scos limba la zei? Crezi ca gesturile tale nu si-au gasit ecou? O sa fii surprins de furtuna.

Ti-am zis ca visez? Bizar. Eram intr-un lift care ajunsese la ultimul etaj. Apoi a inceput sa coboare. M-am simtit botezat postmodern. Cu cat coboram, cu atat cusca aia se umplea cu apa. Nu-mi amintesc cum am iesit. Sau au ramas acolo? Fuckin dreams. Cant shoot`em, cant live without them. Tehnologia precara si dumnezeirea s-au tinut de mana. Pentru mine. Imi amintesc ca am fost putin speriat.

Erau doar fricile tale. Dar e fascinant cum nu te mai supara. Cel putin ai invatat sa nu te trezesti urland. Un pas mic pentru omenire, unul si mai mic pentru domnia ta.

Ma magulesti. Ce or sa creada ceilalti? Mama si tata – primii cenzori bine intentionati. Ceilalti. Ti-ai imaginat cum se misca muschii celor care ma citesc? Care le este expresia fetei? Grimasele? Oare sunt la fel de atragatori si dupa aceea?

Nu e frumos sa razi. Ar trebui sa le multumesti ca existi.

Pai nu o fac in fiecare zi?

Da, dar cand iti razi in barba nu prea se pastreaza aghiasma. E ca si cum ai dilua-o cu niste cafea. Am terminat? Te-ai oprit.

Ma gandeam la perceptele marketingului. Prea mult si prea complicat sa inteleaga cineva.

Nu-mi spune ca vrei sa te vinzi. Acum. M-ai sters. De ce nu ti-a placut fraza?

Era fara sens.

Credeam ca asta iti place.

Doar inainte sa adorm. Tii minte? Cand eram mic, mi se parea ca toate lucrurile sunt mai mari. Mai aproape. Ca si cum ceva ma micsora, extragand din mine materie cu care sa umple celelalte obiecte.

Ii mai plictisim mult?

Gata, am terminat cafeaua. Ne retragem?

Si asteptam reactii? Aceeasi curva scriitoriceasca ai ramas.

Stiu. Te deranjeaza?

Nu.

Anunțuri

1 Response to “tristul dialog pe care il purtam inainte de somn”


  1. 1 Ioana Mai 9, 2010 la 12:18 pm

    elful cel haotic


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: