Arhivă pentru mai 2010



tristul dialog pe care il purtam inainte de somn

O pagina goala seamana cu un portret pe care ti-l faci atunci cand nu te pricepi la desen si esti putin ametit. Fara un cuvant, o imagine, un ceva in jurul caruia sa construiesti. Un act de creatie. E insipid si suna strident.

Spui tu asta? Ai secat si arati ca o smochina uscata. Dulce si artificial. Ti-ai pierdut prospetimea si harul. Daca l-ai avut vreodata.

Erau doar jocuri de cuvinte si sensuri.

De ce insisti sa spui povesti?

E acelasi mecanism care ma indeamna sa le citesc. Singur. Fara galerie.

Dar insisti sa anunti, mereu, acest lucru.

Da. De ce n-as face-o? E putinul pe care il strig, intre pagini. E un fel de ancora a neseriozitatii mele. Si trebuie sa recunosti. Am fost intotdeauna un alintat.

Stiu. Numai despre tine. Tu. Mereu tu. Nu te-ai plictisit sa ma obosesti cu aceiasi interogatie?

Daca nu mi-ai raspuns. Astept o lamurire. Ooo. Nu stiu. Vreun semn, poate? Un indemn. Un „forza elfule”, tribunele te sprijina.

Pai chiar te sprijina. Tu nu vezi asta. Ti-au alunecat ochii pe niste pagini si nu mai face nicio diferenta intre tine si noi. Nu iti esti suficient? Nu te-ai batut cu pumnul tau mic in piept si nu ai scos limba la zei? Crezi ca gesturile tale nu si-au gasit ecou? O sa fii surprins de furtuna.

Ti-am zis ca visez? Bizar. Eram intr-un lift care ajunsese la ultimul etaj. Apoi a inceput sa coboare. M-am simtit botezat postmodern. Cu cat coboram, cu atat cusca aia se umplea cu apa. Nu-mi amintesc cum am iesit. Sau au ramas acolo? Fuckin dreams. Cant shoot`em, cant live without them. Tehnologia precara si dumnezeirea s-au tinut de mana. Pentru mine. Imi amintesc ca am fost putin speriat.

Erau doar fricile tale. Dar e fascinant cum nu te mai supara. Cel putin ai invatat sa nu te trezesti urland. Un pas mic pentru omenire, unul si mai mic pentru domnia ta.

Ma magulesti. Ce or sa creada ceilalti? Mama si tata – primii cenzori bine intentionati. Ceilalti. Ti-ai imaginat cum se misca muschii celor care ma citesc? Care le este expresia fetei? Grimasele? Oare sunt la fel de atragatori si dupa aceea?

Nu e frumos sa razi. Ar trebui sa le multumesti ca existi.

Pai nu o fac in fiecare zi?

Da, dar cand iti razi in barba nu prea se pastreaza aghiasma. E ca si cum ai dilua-o cu niste cafea. Am terminat? Te-ai oprit.

Ma gandeam la perceptele marketingului. Prea mult si prea complicat sa inteleaga cineva.

Nu-mi spune ca vrei sa te vinzi. Acum. M-ai sters. De ce nu ti-a placut fraza?

Era fara sens.

Credeam ca asta iti place.

Doar inainte sa adorm. Tii minte? Cand eram mic, mi se parea ca toate lucrurile sunt mai mari. Mai aproape. Ca si cum ceva ma micsora, extragand din mine materie cu care sa umple celelalte obiecte.

Ii mai plictisim mult?

Gata, am terminat cafeaua. Ne retragem?

Si asteptam reactii? Aceeasi curva scriitoriceasca ai ramas.

Stiu. Te deranjeaza?

Nu.

personaje de basm. prost

Zeus-tica

Frumoasa din padurea adormita

Blonda de la drept

Croitorasul cel viteaz

Nils Holgersson

O sa le mai updatez. Ca o sa fie…

Jeanne D`Arc

PS: multam celor care le observa

ziua in care uiti ce zi e

Am multe pseudo-teorii. De la „nu judeca indivizii, ci doar grupurile”. Sau „spune adevarul. e mai amuzant”. Sau „atentie la masura lucrurilor”. Sau „nu ma surprinde o veste proasta, ci doar una buna”. Le zic teorii, pseudo le prezint lumii. Si daca ne gandim 2 secunde nici macar teorii nu sunt. Doar niste setari in care inveti sa lucrezi cu tine si cu ceilalti. De ceva ani buni, mi-am imaginat sinele ca pe un cumul de masti. Asa stiu ca sunt eu: o panoplie de masti pe care le porti. „Originalitatea” teoriei este ca in spatele acestora nu se afla nimic. Ele imi compun personalitatea. Nu ma comport intr-un fel si ascund cine sunt. Nu. Eu SUNT acela din comportament. Asa mi-am reconciliat si angoase si asa am invatat sa ma vand.

Recent, cochetez cu alta metafora: cea a cioburilor. Si interesant este ca paradigma asta (ups…) se aplica si celorlalti. Fiecare s-a nascut o oglinda. Fiecare a cazut sau a fost impins. Fiecare s-a spart. Cei mai multi si-au adunat cioburile. Unii au nascut o imagine aproximativ clara. Altii vad si se vad distorsionat. Depinde cum ti-ai aranjat bucatile de oglinda. E destul de simplu: cum te-ai reconstruit si cum ti-ai impacat frustrarile, fricile, emotiile si ratiune dau eul pe care il prezinti si cu care vietuiesti. Nu e nimic nou in ce am zis. Cred ca nici sintagma asta a „cioburilor lipite”. E foarte vizuala, in schimb. Reflectiile si umbrele si luminile care se joaca prin noi sunt determinate de modul in care ne-am lipit. Imaginati-va cum va uitati intr-o oglinda sparta, care sunt imaginile. Cam asa suntem. Din cand in cand integram in noi bucati din altii. Cioburi uitate de un El sau o Ea. Care stralucesc dragut pe jos si pe care, din diferite motive, le culegem si ni le insusim. Uneori imaginile sunt grotesti. Iar uneori, constructia asta da si personalitati interesante.

paradoxul alegerii

Am discutat aseara despre paradoxul alegerii. Eu nu scriu, de obicei, despre consum si consumerism. Aici. Dar si asta e o poveste. Mai serioasa, deci putin mai ne-elfeasca. Dar putin mai pesti-forma. Si cum precizam ca in loc de pene pe spate, imi cresc solzi pe frunte…

Angoasa postmoderna vine dintr-o sufocare a individului cu branduri. Traiam intr-o lume cu brand. Cred ca ar trebui o Terra cu slogan, dar mai avem vreme s-o repozitionam. Cred.

Intri intr-un magazin. Vrei sa iei ceva. Ai second thoughts „oare in alta parte gaseam mai ieftin”? (apropos de cum unii raspund si la intrebarea asta: daca gasiti altundeva mai ieftin, noi va dam banii napoi). „Oare culoarea asta ma avantajeaza”. ” Oare o sa ma tina perechea asta de pantofi”? etc, etc. Un gest simplu alta data, spun unii, a devenit incarcat de complexitate. Ergo, individul se simte ca si cum ar merge la o intalniri cu sindicatele (buna formulare, magda) cand da iama printre produse. In loc sa se bucure de alegere, se simte sufocat de consecintele acesteia. Publicitarii incearca sa minimizeze sau sa imbrace acesta realitate (cica mai toata lumea sufera de nevroza asta) intr-o imagine cat mai pozitiva: alegem noi pentru  tine. Nu trebuie sa te deplasezi din casa, vine produsul la tine (chiar daca si in aceste conditii trebuie sa treci prin chinul alegerii).

Eu nu sunt asa. Eu nu am probleme de alegere. Intru, vad ceva. Imi place. Platesc. Am iesit. Si gata. Stiu. Sunt superficial si nu inteleg. Sa mori tu?!

Paradoxul alegerii se refera la efectele distructive ale liberului arbitru. Putem sa alegem, dar nu prea suntem capabili. Fara niste mers la doftor si tratat la cap.

E o prostie. Trebuie sa dai dovada de un pic de lejeritate. Si sa fii format (at) inainte sa incepi sa alegi.  Nu?

PS: uite ca am gasit repede si un slogan pt pamant: se umfla

nisip in buzunare

Au fost vreo 35.000 de povesti la mare, in vikendul asta care a trecut. Eu mai am nisip in buzunare si prin portofel. Au fost consumate vreo 5000 de butoaie cu bere. Si am si cateva zgaraieturi pe nas si frunte. S-au baut aproape 1200 de sticle de tequilla. Si m-am bronzat si pe nas si frunte. Dap, unde sunt si zgariat. S-au imbratisat 10.000 de fete cu 10.000 de baieti. Si 800 de fete cu 800 de fete.  Eu am observat luna care iesea din mare, ultimul. S-au mancat 2300 de gogosi si 1400 de saorme. Ieri, pe nisip, am gasit melcii cam sparti. S-au batut 419 masculi. N-am reusit sa ma tund in Mangalia. Inchideau la 12. Au fost 12.000 de maini care s-au tinut la malul marii.  Eu am dansat mai putin pe mese. S-a consumat un numar de 2350 de jointuri. 345 de cupluri s-au despartit. Am reusit sa aducem toate cele 7 shoturi intregi si nevatamante, napoi la bar. Pe o tava. Eu+Sebi. Eu pe post de deschizator de drumuri. Ca sa vezi 🙂 Aproximativ 8500 de domnisoare erau sub 20 de ani. Din cele 8500, aproape jumate au visat cu ochii deschisi. Eu nu aveam laptopul cu mine, deci nu am miscat nimic 🙂 Am plecat din Mangalia, pe la Albesti unde gasculitele nu merg cu tocuri pe strada. Am ajuns, ieri, la 11 seara. Azinoapte am visat din Razboiul sfarsitului lumii de Vargas Llosa. Eu nu l-am cetit pe nenea. Sile zicea ca de la atatia oameni nici nu se mai simte mirosul de mare. Eu aveam nasul infundat, deci nu pot sa-l contrazic.



%d blogeri au apreciat: