Arhivă pentru iulie 2010

stare de bine usor imaginata

Mici pasi cand am coborat din pat. Mergeam pe varfurile degetelor sa nu cumva sa te trezesc. Aveam obiceiul asta deranjant sa adorm tarziu doar pentru a ma trezi devreme. Erai mereu bosumflata, deschideai un ochi, te uitai rea la mine si te inghesuiai in coltul patului, tragand cearsaful in semn de protest peste cap. Imi placea la nebunie micul tau ritual. Asa iti dezgoleai picioarele fara sa stii cat de mult riscai. „Pupa-ma pe obraz” devenise „pupa-ma unde vrei, dar lasa-ma sa mai dorm inca o ora”. Ca de fiecare data, te lasam cateva minute. Pana ajungeam sa termin cafeaua, sa imi dau cu niste apa pe fata. Apoi intram langa tine si incepeam sa te tachinez. La inceput te enervai. Ba chiar ma amenintai cu „las ca vezi tu la noapte”. Eu radeam sfidator si incepeam sa te sarut. Ma trezeam cu un picior in burta. Ti-l prindeam si incepeam sa-l rontai. Incepeai sa razi. Atunci, oricat de stupid suna, simteam ca sunt fericit. Alchimia asta de netrezire cu rasete dadea o uitare lenesa si un dezinteres pentru orice. Asa pricepeam eu „starea de bine”. Uitare natanga si dorinte inchise in 5 metri patrati. Te sarutam pe spate, te incordai si fara sa te uiti ma cautai cu palmele. Deschideam geamul sa mai eliberam sexul de ieri, te ridicai in fund si incepeai sa faci ordine si disciplina. Ma uitam fascinat cum gaseai tu mici probleme de rezolvat, barfe si combinatii de haine si parfumuri. Habar n-aveam ce zici, dar faceai ca totul sa sune al dracu de interesant. Ma faceam ca adorm, ma cuibaream in tine. Tu continuai, brusc serioasa si putin nehotarata daca mai ai vreun interlocutor. „frivolismele” astea, nedemne de un ochelarist ma atrageau cel mai mult. Mi se parea ca descoper o lume noua, un fel de conquistador in cautarea celor mai roz amintiri spuse pe un ton serios. Ma prefaceam plictist, si-ti intorceam spatele. Te faceai ca esti la fel de prinsa in subiect, ignorand aparentul ignorant de langa tine. Ma pupai pe obraz si imi cereai o poveste. „imi place de tine pentru ca ma furi cu povesti. ti-am zis ca te plac azi? nu, mai bine zi-mi o poveste”

Reclame

bucati de pietre si viata

Era pasiunea creatorului pentru propria sa creatie. Vedea in ea ce ar fi putut deveni langa el, ghicea forma sanilor striviti si a mirosului de seara ploioasa. Nu detinea secretele lumii. Ea nu era ceea ce el visase. Poate doar parul. In rest, ea un fel de bucla de superficialitate. Isi facea un titlu de glorie si anunta petitorii. Altii ranjeau, dar el visa la cum sa transforme bucata asta de marmura (replici inutile, viata prinsa in puncte de suspensie) usor animata cand altii ii glorificau picioarele. El vedea promisiunea unei statui, cum vazuse de atatea ori pana sa isi inchida ochii. Era slab, isi dorea zeificarea si ea era instrumentul. Se folosea de ea, ii soptea ganduri si o alina, o invatase sa isi franga mainile in tacere si sa isi dezbrace rusinile. Il schimba, cu fiecare „nu” spus raspicat, cu fiecare netezire, cu fiecare atingere. Se comporta ca o papusa neserioasa, mandra de a fi ingenunchiat pretentiile de creator al acestui anonim. Se pierdea fara sa stie in el si incet-incet ii fura suflul. Se preschimba in el.

tu nici nu esti

De fapt tu nici nu existi. Esti ingropata printre scoici tocate marut de talpi arse. Nici macar nu te mai caut de cand ti-ai facut portretul ala cu coji de nuca. Am calcat in tablou si ti-am aruncat toate impresiile pe care le aveai tu despre lume si uriasi si pitici. Ti s-a facut rau de atata cultura, respirai in fiecare seara cate o pagina de cuvinte si adormeai cu parul plin de nisip in vreun pat de alge improvizat. Lasa-ma si mergi fetita. Tu cu piciorusele tale delicate ca de gasculita dusa la coafor si cu manutele tale scheletice (este cool sa te zboare vantul si sa ii ajungi in brate sau pe vreo stanca ca un fel de sirena descoperita printre pete de petrol si delfini morti). Ti-ai repetat in nestire numele si mi l-ai repetat de vreo 2 ori pana cand ai uitat si unde ti-ai pus sticla de jack si ce ai facut cu o seara inainte. Apoi te-ai trezit straina in propriile oase si gura iti ramasese inclestata si nu mai doreai sa saruti decat cu ochii inchisi, inchipuindu-ti ca vreun editor ti-ar putea corecta micile incongruente de caracter. Iti scriu pentru ca meriti sa stii cine ai fost, acum dupa ce te-ai pierdut prin valuri si sticle goale de ravase. Meriti sa iti cunosti liniile din palma si ce credeai ca iti rezerva petele de cafea. Ai fost de o stupiditata naiva de care ma indragostisem pentru ca mi se parea ca numele tau ascunde secretul tuturor erorilor facute intr-o istorie cu sirene si ceara in urechi.

22.35

As merge pe varfuri sa nu deranjez pestii din mare. Si as ineca toate visele in cuvinte fara ca ele sa stie. Cei mai nefericiti nu ar fi dictionarele ambulante atunci, ci vietuitoarele cu verbe impersonale. Nu inteleg cum se pierde misterul dupa asa putina vreme de la facerea lumii. Cand unii si altii au descoperit toate gandurile cum ramane cu naivii care incearca sa salveze povesti? Nu vorbesc despre mine, eu nici macar nu mai stiu cine-mi sunt zeii. De povesti, ce sa mai zic? 🙂 Constat cu surprindere cum etajele superioare uita copacii in furtuna. O aroganta a betonului in fata naturii de care sunt aproape mirat. Lipsa de imaginatie a celui dintai se compenseaza cu o stabilitate insipida care ma cucereste 🙂 Cam atat despre problemele eco ale capitalei. Paradoxul, scrisul a omorat povestile. De aceea nici nu le regret prea tare. Stiu ca sunt inca acolo, vaduve si cu muci la nas ca niste copile netoate. Am inceput sa trec prin centrul istoric. Cam aiurea. Centrul Istoric este noul Dorobanti, deci suntem insipizi in propriul ethos. Imediat dupa terase, puradeii sareau goi in Dambovita si lumea astepta la semafor in timp ce domnisoare ne arata promotii idioate. Nici macar nu vreau sa salvez lumea de noi. Mi se pare ca suntem asemenea blocurilor in care locuim. Nu stiu ce s-a mai intamplat cu bufonul 🙂 Uneori ii resimt lipsa. Era personaj interesant. Oare cate cuvinte mai trebuie inventate pana o sa ne pierdem definitiv imaginatia?

Brezoianu 4 Friends

On the other side. Adica pe unde suntem si noi acum. Aici, pe Brezoianu 4, avem tavanul la inaltime si putem sa ne pierdem in atatea idei cat ne vin pana la acoperis. Si peste 🙂 In timp ce unii dintre noi vin cu bicicletele pana in birou, altii descopera noi beneficii ale statului la mansarda.
De asemenea, avem o “garsoniera” in care o sa putem sa ne ascundem dupa ce ne hotaram sa ne jucam de-a v-ati ascunselea, un fumoar in care ne dam fumuri si o camera secreta care ascunde o scara interioara. Sau asa m-a pacalit Bumbu.
Cam pana aici cu laudarosenia ca apoi spuneti ca suntem ca stim noi cine 🙂 Stati pe aproape ca va pregatim ceva fain aici.



%d blogeri au apreciat asta: