Raspuns la un elf uneori impertinent

Si promisiunea ca minciuna poate fi si frumoasa, si brutal de sincera. Asta zic ochii tai, ca sa raspund la o intrebare. Si ca dependenta asta rasfatata poate avea oricand un final de dezlipire de plasture. Scurt, cu dintii stransi, fara durere. Chiar si azi, sau poate, mai bine, maine. Nu raman oricum urme decat doar atunci cand zambesti nostalgic, aducandu-ti aminte ca ai cazut o singura data in genunchi. Esti un fel de indulgenta sau un premiu pe care mi-l atribui din cand in cand, pentru ca am fost cuminte astazi si am facut bine la scoala.

Sigur, ma chinui foarte mult sa nu pacatuiesc ca orice fata inca nu foarte femeie, si sa iau de suflet un oftat orfan, de placere bruta creata noaptea, in secret. Nu mai stiu cate am spus si cate am facut din mine in pauzele de cafea cand zambesc gandindu-ma la ceva ce ai spus tu, in treacat. O indulgenta de bataie de inima cam adolescenta, dar monitorizata. Te iert pentru ca niciodata nu ti-a fost frica de cuvinte, spre deosebire de toti ceilalti. In plus, le cunosti valoarea si le respecti intelesurile, mai ceva ca o fata sensibila premiata la cercul literar. Spre deosebire de toti ceilalti. Cum ar fi sa mori fara sa fi spus tot? Un prizonier inca in viata, intr-un mod inutil. De aia, ca sa stie toata lumea, elfii sunt elfi si ceilalti sunt restul. Acum nu te mai impauna si nu mai tot zambi, poate ca sunt doar partinitoare – dar stiu eu ce spun. Acum as merita o salata de vinete ca la mama acasa.

Ziceai ca nu stii ce cauti. Putin din disciplina carteziana a filosofiei nu ti-ar strica. Nu e de cautat sau de gasit, e de a (re)cunoaste cand apare. Si cand apare, apare, nu e nevoie de analizele tale. Si bineinteles, tre’ sa arate cel putin bine, evident, asta e regula. Altfel, prezentul oarecum relaxat devine, inevitabil, un trist si frustrat viitor. Am invatat asta prin demonstratii numeroase si experiente axiomatice si nu stau sa ascult clisee feministe cotcodacitoare si stupide. Dar inapoi la noi. Acum ti-as desena multe inimioare colorate cu creionul pe o foaie de dictando, sa o strecor la tine in penar. Sa nu ma tragi de codite, da? Mai bine urmareste-mi urmele de soare si de povesti frumoase pe piele. Cuvintele palpabile senzorial ti le las tie, te pricepi mult mai bine.

Nu voiam sa imi raspund la propria-mi poveste, mi se parea o impietate. Dar cum suntem asa de orgoliosi… asta o sa ne piarda pe toti intr-o zi, sunt sigura. Dar daca iti ascund povestea asta, mototolita intr-un buzunar, sa fie a ta, stiu ca my secret is always safe with you. Si nu am emotii in ce te priveste, tu, cu angoasele tale, cu intrebarile si dorintele tale, cu rautatile tale spuse lejer ca si cum ar fi si inocente. Esti deopotriva foarte bun si indeajuns de rau asa incat sa nu ti se piarda urma in lumea larga si mediocra. Ai talentul care iti trebuie. Si sfiala in proportia potrivita asa incat sa demonstrezi ca nu miss universe va salva de fapt balenele albastre. Cred ca repet deja ce ai zis tu odata despre sfiala dar e adevarat. Ma uit la ne-sfiosi si mi-e jena de pateticul cu care se infasoara. Ca si cum ai incerca sa mergi cu tocuri cui prin colb de ulita.

Deci asta sa fie declaratia mea de dragoste pentru tine si pentru oamenii-elfidelamare, in general. Si pentru mare, orice mare care are tarm cu nisip.

Anunțuri

1 Response to “Raspuns la un elf uneori impertinent”


  1. 1 Camelia August 25, 2010 la 7:52 pm

    Ştii că valurile ajung uneori să şteargă urma paşilor pe nisip pentru că nu au ştiut a o recunoaşte?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: