Cetati inchipuite

S-a schimbat de piele si a intrat intr-o alta. Nu suporta criticile aduse inainte de ritualul cafelei si mai ales in lipsa unor ochelari care sa-i faciliteze dialogul. Asculta, obsesiv, aceleasi propozitii si incerca sa descopere al 1001-lea inteles din „si au trait fericiti pan`la adanci batraneti”. Intrase in dus cu un gand si parca adormise cu capul sprijinit pe faianta pentru ca fierbinteala parea ca nu-l mai afecteaza. Imaginase logici ale picaturilor de apa care pleacau din urechi si ajungeau in talpi si isi promisese ca o sa salute cordial fiorul ultimilor stropi reci. Pe sira spinarii nu incercase nicio strategie, dar isi cunostea suficient corpul incat sa nu rise agravarea unor vechi angoase.

Nu-i convenea nimic. Un altfel de a spune, facil, ca-i placea totul. Cand ochiul drept ii batea, stia ca e soroc de nepasare. Paradoxal, deoarece lui ii pasa atat de tare, incat s-ar putea spune ca nu-i pasa de nimic. De unde si stiinta citirii din palme si ochi plangaciosi. Ar fi vrut sa-si doneze sufletul societatii comerciale cu raspundere limitata „Viata SRL”, dar inca era destul de reticient fata de asa-zisele metode chirurgicale metafizice.

Avea obiceiul prost de a asculta muzica foarte incet. Consecinta acestui fapt era un mod de a verbaliza in surdina. Concluzia era usor de tras de catre ceilalti: „ii este frica sa se auda vorbind”. Suferea, dupa cum lesne va inchipuiti, si la capitolul de comunicare cu sirenele. Fiind degustat de prea multe zane, ramasese cu un gust amar si un miros dulce-acrisor. Degustatul a provocat un la moda dezgust, dar presa vremii continua sa ii ignore scrisorile de amenintare cu revolutia intrinseca. Redactorii sefi il si poreclisera „Alunel”, fapt care il facea cu atat mai revoltat (el avand alergie la alune de pamant sau perle de mare).

Avea teorii si defintii pentru orice si oricine. Misterul lumii devenise o banalitate si incerca, deja, sa roteasca Luna astfel incat sa inceteze cu strambetele la adresa sa. Uneori, se ghemuia in sine si isi imagina ca devine propriul sau Soare. In acele momente si numai in acelea, transpira usor la tample si obrajii i se inroseau de emotie. Exercitiile fizice i se pareau pierdere de timp, ba chiar se certase si cu inteleptii din Vechime. Si lor, ca si altora, le explicase inutilitatea mersului cu picioarele pe tavan.

Creatura bizara, cu talpile mereu reci, eroul nostru tinea cu indarjire la inima sa. Ii asculta interminabilele lamentari, o sfatuia intru buna ei purtare, ba chiar o si punea la gat cand vremea permitea acest lucru. In schimb, ea, usor labila psihic, il necajea cu jocuri si drame inchipuite, sensibilitati camuflate in ironii si teorii ascunse sub pietre de cetati inchipuite.

 

Anunțuri

1 Response to “Cetati inchipuite”


  1. 1 Camelia Octombrie 16, 2010 la 8:46 am

    Acele cetăţi închipuite sunt utopii?
    Ştii… există unele fiinţe cu tălpile reci care au tăcut demult ce era de spus.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s





%d blogeri au apreciat asta: