Arhivă pentru mai 2011

povestea cu povesti

In imparatia povestilor e inghesuiala mare. Zmei si cosanzene, bufoni si zane se intalnesc dupa ce au papat din visele altora. Povestile spuse, vecine cu celebrele sosete pierdute, au suflet proletar si acuza Ministerul Amintirilor ca le-ar fi uitat. Iesite la pensie, stau alandala si joaca table la marginea lumii, acolo unde nu vine nici tramvaiul numit dorinta. Isi povestesc istorii glorioase si beau limonada rece cu biscuiti. Au scris proza scurta sau romane fluviu si au desenat forme ciudate din pagini de hartie reciclata. In imparatia asta, povestile spuse la ureche sunt mai sensibile, iar povestile la foc de tabara sunt fricoase de intuneric. A existat si un poci in imparatia povestilor. Basmele populare au incercat un discurs revansard blamand intelectualitatea romantica, iar sorii si lunile au pichetat Marea Piata a Oftatului. Povestile si-au vazut in continuare de jocul lor de table, iar de plictiseala astrii au inceput sa se dea pe topogan. Povestile isi dau des bobarnace peste nas pentru a nu-si iesi din propozitii si isi fac atent manichiura… daca se nimereste vreun poet uituc printre ele? Trebuie sa fie aranjate si dichisite ca in prima tinerete. Au mai fost cazuri de povesti uitate si apoi rapite de pana scriitorilor neinspirati. Ba chiar se zvoneste ca unele povesti ar fi devenit mituri urbane… nimeni insa nu stie cu siguranta daca asa e. Povestile, dupa ce lumea le-a respirat, vin sa se retraga cuminti aici. Si astepta alte povesti ca sa afle ultimele noutati din regatul aiuritilor visatori de weekend.

Reclame

Teorii bizare despre balti si oamenii-umbrela

Azi am fost cam botos. Da, e stupid sa ti se inece corabiile pentru ca nu stii sa mergi ca omu printre balti fara sa te stropesti. Sunt bucurii mici si sunt suparari mici. Asta ar fi una dintre ele. Si cand toata lumea in metrou pare ca a mers prin pajisti insorite, atinse doar de raze de soare, incepi sa iti pui ceva intrebari: de ce asa si nu altfel, ce imi lipseste mie si ce au ceilalti? Pare naivitate sau prostie duioasa? Inca nu m-am decis de ce lipsuri sa ma acopar. Si atunci m-am decis ca baltile ma privesc cu rautate si ma intampina cu limba scoasa, gata sa se strambe la mine dupa ce am trecut de ele. Insa m-am razbunat…

Pe oamenii-umbrela, cei care te inghesuie pe trotuar, nu ii suport de niciun chip. Deschid umbrela fix in ochi, prea devreme, nici nu asteapta sa iasa din pasajul metroului. Pe strada nu vad pe unde merg, se lovesc de tine si pare ca sunt un fel de zombii de sezon. Si mi-am zis, ca atunci cand eram mic, ca Dumnezeu plange atunci cand ploua. Si oamenii-umbrela nu inteleg tristetea asta ontologica, nu stiu ca ploaie mangaie obrazul si are gust de miere. Si le-am ras peste umbrele si i-am lasat sa isi piarda privirea in ciment si mi-am zis ca mai bine murdar pe blugi decat mort-umblator.



%d blogeri au apreciat asta: