Arhivă pentru decembrie 2011

Un curcubeu lingusit

E o creatura stranie, facuta din petice de curcubeu
Lesne se observa, de cum paseste in empireu.

Are un fel de joc cu buzele si nasul
Un cor de trubaduri abia i-ar povesti glasul.

Rade mult, se enerveaza precum gerul de iarna. Orice gand rau nu aduce foloase,
Se inchide intre buclele din par soptind ironii cam taioase.

E o creatura creatoare de moda
De cum sa purtam ciorapul rosu, de cum sa ardem sutienele in semn de protest
Are nisip printre degetele de la picioare, chiar si cand, la birou, soarele apune si moare.

Se lauda in gura mare
Ca ar face dragoste c-o mare savoare.
Iti da peste nas daca o tragi de par
Si una peste bot daca o arzi in raspar.

E o creatura mestereasa
De obiecte neinsufletite carora le da viata
Sufla cu praf de corali posaci peste ele
Si inchide gura sugubetelor iele.

Nimeni nu stie de de pe taram tainic a sosit
Dar ce conteaza?!
Curcubeul a fost lingusit.

 

Reclame

Corabia Nu ma uita

Pe corabia „Nu ma uita”
Un matelot, betivan, fuma din catarg
Si o sirena se lafaia la adapostul randunicilor
Sa scape de soare si ingeri miopi.

Era un trib ciudat, plin de creaturi cu rau de inaltime
Se temeau de vazduh si vorbeau cu naduh
Pe melodii care suna a lene si nepasare.

Nimeni nu stia cand plecasera din port sau unde trebuiau sa ajunga
O ardeau pe mare este un fel de spune
Ca faceau focul din lemn de cochilie si timona dezorientata
Isi astepta, cuminte, destinul.

Nici ca le pasa ca isi devorau barca.
Ai fi zis ca sunt deja intr-un Eden marin
Ca papa pesti marinati si se joaca de-a cavalerii cu vaslele.

Echipajul nostru facea cu ochiul lunii. Isi plimba vederea
Si saruta reciful de corali de parca ar fi fost cel dintai sarut
Din care au fugit, dupa eoni de tristete, celelalte saruturi.

Noaptea, ei se ghidau dupa stele si praf de sori explodati de entuziasm
Ziua se legau de vreo balena care sa-i remorcheze pana la cea mai apropiata statie de visatcuochiideschisi.

Pe corabia „Nu ma uita” nu e nici sare nici piper
Nici sobolani sau sticle de rom.
Doar o alarma care isi trezeste visatorii
Sa prinda metroul.

Picaj c-o poveste in sevraj

Povestile nu se nasc intr-un anumit timp si nici nu dispar dupa o anumita vreme. Le spunea mereu si mereu frunzelor si celor vietuitoare, de pe pamant sau din mare, care ii cautau glasul. Povestile, pur si simplu, exista. Sunt o a 5-a stare de agregare a energiei. Nu isi pierd valabilitatea. Ei, cei care se pricep cat de cat sa le fure, aveau o iscuseala cam debila. De aceea, scoteau uneori si fum pe nas: erau niste mici dragoni aroganti care zburau deasupra limbilor de lemn. Ba isi ciuleau urechile la ce mai sopteau cuvintele, ba deschideau ochii sa analizeze atent, usor pervers, baletul cuvintelor imperecheate.

I-ar fi placut sa traiasca un sevraj de poveste. Oare cum s-ar manifesta unul? Chiar trebuie sa implicam specialisti farmaceutici si sa mergem la experti de psi.hologici? ologici? 0 logici? Ce ar fi atat de bizar daca eroul nostru se hraneste cu basme? Nici nu ingrasa, nici nu dauneaza grav sanatatii. Sunt atat de multe extreme infinit mai periculoase, incat se gandea sa propuna o lege prin care nicio masa sa nu treaca fara o poveste. Un fel de dictatura a jocului de cuvinte pentru nisele prea inguste ale sufletelor mari. Poveste in pasi de vals, 1, 2, 3. 1, 2, 3. Roua se transforma in verbe, luna in subiect, mirosul in cine stie ce alta forma inca neinventata de joaca.

Pentru el nu mai conta. O conta-biltate sau cont-abilitate? Ii era tot una. Povestile cu sani, povestile cu sex, povestile cu luna si sori, cu fluturi, cu zori. Cu baieti golani, cu pisici vargate, cu cersetori umili, cu bancheri stabili. Vorba sa: poveste sa fie. Cu rima, fara masura, incadrata in reguli stricte sau modernisto-alambicate-fara-sens-doar-poate-poate.



%d blogeri au apreciat asta: