Posts Tagged 'bufon'

Nebunul regelui

Antropologia politică are în vedere are în vedere cunoaşterea şi recunoaşterea „exotismului politic” al formelor politice diferite. Acest personaj este fascinant prin duplicitate, fiind un nebun dar şi un înţelept. El este singurul liberal al unei epoci prin esenţă conservatoare capabil să influenţeze actul decizional. Reprezentant al unei minorităţi cu drepturi şi libertaţi avant la lettre, bufonul de curte devine un subiect incitant din acest punct de vedere. El nu este un simplu intrus ci un nebun care sta, la fel ca în jocul de şah, cel mai aproape de rege. Proximitatea aceasta, influenţa exercitată din ambele sensuri conferă bufonului un tip de putere politică informală dar manifestată fără echivoc.

El se bucură de ceea ce numim astăzi drept la exprimare şi la libera conştiinţă într-o perioadă mai puţin înclinată spre aplicarea acestor principii. Relevant pentru ştiinţa politică este modul în care bufonului curţii acţionează ca o interfaţă între persoana regală şi masa de vasali, fie că sunt nobili sau oameni ai vulgului. După cum se prezintă în imagistica şi literatura medievală, el face parte, chiar dacă informal, din mencanismele de luare a deciziei politice.

El este primul individ care anunţă explozia de culoare şi spirit a Renaşterii încă din Evul Mediu timpuriu prin cutuma ce o perpetuează, dar care se instituţionalizează între secolele XV-XVII. Bufonul de curte, nebunul regelui, este singurul care se bucură de o libertate provenită din însăşi natura „funcţiei” sale.

Interviu cu un bufon

P.S: Hi, hi, hi

Vocea 1: eu zic sa stai cuminte.
Vocea 2: eu stau mai mult nebun. aşa păcălesc pe ăştia. am şi tichie de bufon, cu zurgălai de argint viu.
Vocea 1: şi încă nu te-au inchis?
Vocea 2: nuuuu. zburd nestingherit. mă joc în traficul seriozităţii cu trenuleţe neserioase. vin deasupra semafoarelor cu botoşei înzăpeziţi. vezi că nu am de ce sa fiu modest?
Vocea 1: corect.
Vocea 2: scriem la un cenaclu. am trăiri scriitoriceşti. mă adun cu intelectuali şi le râd în nas, gură, ochi si urechi.
Vocea 1: asta e … „greu de observat”.
Vocea 2: nu ştii cum sunt nebunii? îşi anunţă singuri apariţia? cu zurle şi zglobii zumzete.
Vocea 1: depinde…
Vocea 2: eu aşa fac. am talgerul veseliei şi al nebuniei. cântăresc cât costă un zambet.
Vocea 1: nebunii nu cred că mai trebuie să îşi anunţe apariţia… că se remarcă uşor.
Vocea 2: poi eu sunt Regele Nebunilor. îmi pronunţ de 2 ori numele şi de 3 ori. porecla. se fac incantaţii când intru pe scenă şi babele sfioasa îşi scuipă in sân.
Vocea 1: şi dau acatiste.
Vocea 2: dau şi ocheade hoaţe căci o baba tot o femeie este. vrea dar nu mai poate.
Vocea 1: săracele…
Vocea 2: aşa le zic şi eu. Săracii de voi căci nu mai ştiţi a vă bucura. EU, săracul de suflet vă arunc un galben şi voi ma răsplătiţi cu ropote. Vă codiţi pe lângă al meu alai, căci ştiţi că doar prin mine vă puteţi minuna la porţile Raiului, căci eu sunt deschizatorul de conserve şi prinţul hamsiilor cu mămăliguţă şi muşdei, desigur.
Vocea 1: dacă trebuia să înţeleg ceva, află că îţi spun sincer: nu am înţeles nimic.
Vocea 2: ce sa inţelegi? eu sunt un biet nebun. vorbesc în dodii şi dau in bobi. mă mir şi de adulter cum mă mir şi de onestitate. şi de cel care inşeală şi de cel înşelat. eu sunt mirarea? sau miicimea?
Vocea 1: eşti miratul. superlativ!
Vocea 2: săltatul, alergatul, jucatul – trinitatea schizofreniilor motrice de bine!
Vocea 1: tu aşa te-ai „trezit”?
Vocea 2: m-am trezit cuminte. când eram prunc am stat într-un lan de trandafiri fără să scot un cuvinţel sau scâncet. prea mic să vorbesc şi prea mare să plâng.



%d blogeri au apreciat: