Posts Tagged 'clavicula'

femeia s-a nascut din clavicula

Biblia nu spune chiar intregul adevar. Sau il ascunde pentru ca ar insemna ca toti sa stie secretul femeii. Dar vi-l dezvalui eu: femeia s-a nascut din clavicula. Am inceput sa vorbesc despre mirosul femeii si mi-am dat seama ca exista un loc in care orice curva este o virgina. Pe clavicula. Pentru ca de acolo incepe tot misterul ei. Nu din glezne, umeri sau maini. Nu in povestea asta, cel putin 🙂 Sa saruti pe clavicula o femeie, e ca si cum ai saruta-o pe sex. E asa putin stupid sa te gandesti la lucruri duios de indecente, dar forma si adancimea unui clavicule ascund posibilitatea unui inceput. Femeile, specie aparte precum stiti, sunt insasi forma claviculei. Putin mai… delicate, dar care nu se frang usor. O femeie nu este nici duda, nici fata, nici fetita, nici nimic. O femeie e forma claviculei ei. Si… uneori… felul in care ii miroase gatul.

Dar azi dezbatem ontologia femeii. Sa saruti o femeie pe clavicula e ca si cum i-ai saruta sexul. Multi nu cunosc acest secret, iar pentru divulgarea lui deja am avut ceva ponoase de tras. Insa sufar de o maturitate emotionala asemanatoare zidului de stuf din Vama. Pe langa mine, o clavicula de femeie este puternica. Iar o clavicula de femeie e fragila prin ea insasi. Atunci cand iti trece degetul deasupra osului, simti cumva toata istoria acelei femei. De la baza spre margini, vezi toate imaginile lipite de piele si asculti toate povestile suflate in barbie. Cu putin noroc, vei auzi si rasetele din leagan sau urletele de placere din cearsaf. Se spune ca personalitatea unei clavicule trebuie inteleasa dupa linia in care osul apasa epiderma. Uneori, clavicula unei femei este un diapazon prin care linistesti sunetul marii si al arsitei de august. Iar alteori, ea se multumeste doar sa fie.

De aceea, cand vreau sa visez toamna timpurie ma gandesc la cum s-a nascut femeia.



%d blogeri au apreciat: