Posts Tagged 'luna'

04.06.2011

I need a fuckin brief:D

Buna dimineataaaa voi cei care ma pretuiti sau nu. BUNA DIMINEATA! Nu cred ca s-a auzit… La ora asta voi dormiti de rupeti, cine stie ce visati, prin ce cotloane ale mintii va ascundeti. Putina lume pe fb, twitter, mess. Ah. trebe sa imi fac preteni si pe alte meridiane. Revenind la sujet ca divaghez and we dont wanna doo that. Rightt?!

Nu tata, nu ma simt rau. Ba chiar sunt mai bine. Nu am somn. De prea mult stat in casa, nush. De aceea zic: AM NEVOIE DE UN BRIEF! Daaa, unu de ala kinki, care sa iti frece neuronii, sa te enerveze si sa te duca prin extaz, agonie si-apai iar extaz. Si nu orice fel de brief. Stiuuuuu… respectam munca! Darrr acu am nevoie de un fuckin brief de pitch de brand de brand. Client-service!! Ioanaaa!! Dormi?! :)) Cristi ce-o face? 😀

Sorineeeeeeeeee… mai tii minte cand m-ai sunat (cre ca tat in per asta era cu traducerea unei carti?) Sper ca nu e cestiune confidentiala… Dau la salariu penalizari, parol! Bree, din clipa aia te-am placut:D („dadada, se da bine pe langa sef”, spun rautaciosii). Ce sa spuie si ei?! E rai si nu stie nimica. Tare, fata:) Eram in bucatarie cand m-ai sunat…  To all my homies de la FRIENDS, restepka!

Cum ziceam… un brief de ala suculent la bataie cu alti duzi si dude din publicitate. Daaa… pe miza de miza! Ca orice minte barbateasca, capul se excita mai tare cand obiectul dorintei e mai atragator. Hence, my desire for a big bad pitch! Pfiu… poa de la atata Fervex mi s-o trage… Chiar. Cine are contu Fervex?! 😀 Am niste insight-uri pertinente rau.

Ma rogg, daca si la 4 juma dimineata suntem seriosi… we have a problem! Deci sa nu fim:D Ouf. Am citit horscopu pt 2011… nu zice rau. Acu ca simt ca ma lasa si raceala o sa fim ( ca sa nu fiu acuzat de neatentie, „fim” este eu si elful, daa?) chiar si mai calduros (si aici e singular pentru ca elful e calduros, dar adi nu prea) ca de obicei. (constructia frazei trebuie vazuta ca o contopire intre  angoasele  telurice si nazuintele cosmice) NB: adi simte, elful traieste (aaa? tareee :D) … Pe twitter sunt eu si TBWA si cineandreea. Deci numa intelectuali:D (da ioana, ma plictisesc!) 😀 Iti aud gandurile chiar si cand dormi:P

Si pentru ca asta imi trece prin cap, asta va dedic!

Bre, va stiti! Sunteti cei mai buni! Sunt mandru ca va stiu! Si pentru hateri si haterite… Va plac la fel de mult cum nu ma placeti voi! Na! Sac!

Povesti cu luna

Si m-am trezit ca luna si-a aruncat cat colo ciorapii si a intrat brusc in pat, sub patura, sa mai fure putina caldura. E cam zaluda, luna asta a mea. Isi da asa un aer de coana fandosita, dar nu uita sa chicoteasca de sub vreo antena de bloc mai uitata de Dumnezeu. Si-a cam pierdut admiratorii de cand a pus carnita pe la solduri. Dar ea ramane mandra si eu ma uit, la fel de interzis, cand incepe sa ma fluiere. O desfranata.

De cand s-au inventat becurile si lumanarile parfumate, parca mai multi si-au coborat ochii din cer si au uitat  s-o salute pe a noastra eroina. Marirea si decaderea ghemotocului asta de lumina seaca ar face obiectul unei intregi cercetari sociologice. Romanticii de astazi au schimbat poezia cu scobitul in nas si opiul cu tigareta cu timbru. Iar trubadurii de ieri au muzica in difuzoare sau, cumva, o scot din notebook. Lumea e cu fundu`n sus, iar luna mai are putin si plange de nervi. Va inchipuiti cum ne vedem astazi?

Cine sa-si mai bate capul cu astrii astia? Si cine mai scrie povesti despre ei? Ca o vedeta trecuta de prima tinerete, luna incearca sa isi mai acopere ridurile cu niscaiva pulbere de meteoriti. Isi mai pudreaza nasul cu tot soiul de prafuri, doar doar cineva o mai baga in seama. Sta intr-un colt, cu o peruca haioasa, si face ochi dulci tinerilor. Lumea se impiedica de ea, cativa isi cer scuze. Hainele-i sunt ponosite, saraca habar n-are ce moda sa mai incerce. Miroase a parfum de doamna ajunsa la pensie si galosii ii sunt plini de noroi. A pierdut revolutia sexuala. Nu pricepe incotro s-o apuce, este putin dezorientata. Merge pe propriile-i urme, isi lasa in spate frimituri. Ii este frica sa nu uite. Ca orice starleta ar vrea, din nou, sa guste lumina reflectoarelor. Se impiedica, se scuza speriata. Ar trebui sa plece. Comanda un pahar de limonada, barmanul nu intelege ce vrea. O lasa in pace, sunt alti clienti mai interesanti care oricum nu sunt asa de prost imbracati.

Intr-o vreme i se aduceau ofrande. Era zeita, era si magie, era si fecioara, era si frumusete. Purtatorii tainelor o venerau, iar tacerea ei adapostea sunetul extazului. Ghida caravanele prin desert si lasa umbrele sa isi odihneasca picioarele. Intr-o vreme povestitorii traiau pe langa regi si califi, iar povestile cu luna le insoteau visele.

 

 

 

Povestea umbrei

Omul nu mai putea zice prea mare lucru. Pacatele ii fusesera ascultate cu rabdare, caci Aldair stia, mai mult decat oricine, stiinta adevarului. Pentru a fi sigur, ii daduse din nectar, o alchimie a veninului de scorpion alb cu praf de curmale, inmuiat in ceai de iasomie. Stia sa observe, sa puna acele intrebari care ii oferau concluzii corecte, dar nectarul, singur, era cel care ii putea oferi raspunsuri limpezi, in asa de putin timp.

Fortareata urma sa fie distrusa, asa indicau toate semnele. Hamir, cel de-al 14-lea Asasin, ii incredintase o misiune simpla: „Afla tot ce poti, verifica si cele mai ridicole zvonuri, nu te increde in nimeni. Locul ne-a fost descoperit, suntem in lumina”.

Pentru cine studiase calea Umbrelor, nu era un pericol mai mare decat a te afla in lumina. Tot ce construisera fratii din Vechime, toata puterea Asasinilor risca sa piara asemenea pasilor unui negustor in desert: fara urma, fara sens, fara voce. Parasi mica incapere, lasandu-si fratele prada viselor. Trecusera abia trei zile, dar pentru Aldair timpul isi pierduse notiunea si sensul.

„Unul dintre noi a tradat, acum o stiu”. Cobori fara graba, prin iesirea de la Miazanoapte, unde schimbul se facea abia peste doua ceasuri. Garzile ii evitara privirea, iar Aldair lua calea desertului inspre hotarul de vest al Califatului. Acolo se gaseau ultimele piese din harta.

Umbra lui Shaitan, ii spuneau ceilalti, in soapta. „Danseaza cu moartea”, auzise .

De la primul Asasin, nicio Umbra nu cunoscuse frica, dar Aldair o simtea, acum, in jurul sau, in chiar temuta fortareata. Imbracat in straiele orasului, o lua incet prin nisip. Dunele i se pareau prietenoase, iar vantul ii ineca urma. Atent la lumina rece a lunii, care-i zambea crud, Aldair ii destainui in soapta:”Nu o sa ma cuprinzi in bratele tale, mireasa a mortii. Nu acum”.



%d blogeri au apreciat: