Posts Tagged 'mare'

vise sarate

Poetii cuvintelor isi uitasera gandurile cand ea a facut primul pas pe scena. Toti o devorau intr-un fel sau altul, fiecare lasandu-si mierea sa alunece pe buze. Sperau la o privire, la un zambet, la vreun semn care sa-i faca sa-si dea coate cu vecinul si sa-i puna in ipostaza celui ales. Erau un fel de ipohondri sentimentali, iar ea era un fel de lampa pentru moliile artistice. Ii placea sa se retraga in ea insasi si sa stea ghemuita intre proprii plamani pentru a stopa galagia celorlalti cu bataia propriei inimi.

Nu o incantau nici povestile pe care le primea pe servetele, nici vorbele acoperite de palme nervoase. Ii era prea teama si, ca orice copil, isi masca neputinta prin dezinteres. De fiecare data isi ghicise alt destin in aceeasi palma si obosise de la atat visat cu ochii deschisi. Atatea metafore, atata cerneala irosita pe niste foi translucide din care se ghicea aroganta. Obositorul joc de-a inspiratia si uitarea cumintenie o faceau, uneori, sa-si roada unghiile de suparare. Spera ca prin acest gest de fronda sa isi atraga oprobiul castei in care isi facea veacul.

Sfiosenia, uite un atribut pe care il ocolea de fiecare data. Dar de fiecare data incerca o urma de regret – penitenta pe care si-o impunea in lipsa oricaror alte constrangeri. Ar fi vrut sa construiasca bariere pe mare in care sa-si inchida visele. Si de fiecare data cand plangea, isi spunea ca un vis a trecut frontiera si se indreapta spre mal. Si doar atunci alerga desculta pe nisip pentru a-l saruta pe obraji.

tu nici nu esti

De fapt tu nici nu existi. Esti ingropata printre scoici tocate marut de talpi arse. Nici macar nu te mai caut de cand ti-ai facut portretul ala cu coji de nuca. Am calcat in tablou si ti-am aruncat toate impresiile pe care le aveai tu despre lume si uriasi si pitici. Ti s-a facut rau de atata cultura, respirai in fiecare seara cate o pagina de cuvinte si adormeai cu parul plin de nisip in vreun pat de alge improvizat. Lasa-ma si mergi fetita. Tu cu piciorusele tale delicate ca de gasculita dusa la coafor si cu manutele tale scheletice (este cool sa te zboare vantul si sa ii ajungi in brate sau pe vreo stanca ca un fel de sirena descoperita printre pete de petrol si delfini morti). Ti-ai repetat in nestire numele si mi l-ai repetat de vreo 2 ori pana cand ai uitat si unde ti-ai pus sticla de jack si ce ai facut cu o seara inainte. Apoi te-ai trezit straina in propriile oase si gura iti ramasese inclestata si nu mai doreai sa saruti decat cu ochii inchisi, inchipuindu-ti ca vreun editor ti-ar putea corecta micile incongruente de caracter. Iti scriu pentru ca meriti sa stii cine ai fost, acum dupa ce te-ai pierdut prin valuri si sticle goale de ravase. Meriti sa iti cunosti liniile din palma si ce credeai ca iti rezerva petele de cafea. Ai fost de o stupiditata naiva de care ma indragostisem pentru ca mi se parea ca numele tau ascunde secretul tuturor erorilor facute intr-o istorie cu sirene si ceara in urechi.



%d blogeri au apreciat: