Posts Tagged 'poveste'



tu nici nu esti

De fapt tu nici nu existi. Esti ingropata printre scoici tocate marut de talpi arse. Nici macar nu te mai caut de cand ti-ai facut portretul ala cu coji de nuca. Am calcat in tablou si ti-am aruncat toate impresiile pe care le aveai tu despre lume si uriasi si pitici. Ti s-a facut rau de atata cultura, respirai in fiecare seara cate o pagina de cuvinte si adormeai cu parul plin de nisip in vreun pat de alge improvizat. Lasa-ma si mergi fetita. Tu cu piciorusele tale delicate ca de gasculita dusa la coafor si cu manutele tale scheletice (este cool sa te zboare vantul si sa ii ajungi in brate sau pe vreo stanca ca un fel de sirena descoperita printre pete de petrol si delfini morti). Ti-ai repetat in nestire numele si mi l-ai repetat de vreo 2 ori pana cand ai uitat si unde ti-ai pus sticla de jack si ce ai facut cu o seara inainte. Apoi te-ai trezit straina in propriile oase si gura iti ramasese inclestata si nu mai doreai sa saruti decat cu ochii inchisi, inchipuindu-ti ca vreun editor ti-ar putea corecta micile incongruente de caracter. Iti scriu pentru ca meriti sa stii cine ai fost, acum dupa ce te-ai pierdut prin valuri si sticle goale de ravase. Meriti sa iti cunosti liniile din palma si ce credeai ca iti rezerva petele de cafea. Ai fost de o stupiditata naiva de care ma indragostisem pentru ca mi se parea ca numele tau ascunde secretul tuturor erorilor facute intr-o istorie cu sirene si ceara in urechi.

bucuria divizata in numere impare

O mie de chipuri vietuiau in spatele obrajilor ei. Fiecare gest, inconstient calculat, ridica fiori printre specatori. Isi vanduse sufletul unei zeitati anonime si primise tristetea in spatele unui zambet. La inceput se intrebase daca fiorul placerilor va fi la fel. Daca nu isi va amputa spiritul. Stia acum cat de mult se inselase. Era o clepsidra in care ceilalti isi varsau sinele, facand-o doar sa zambeasca. Faust nu stiuse ce sa ceara. Nemurirea era atat de plictistioare. In schimb, sa nu plangi niciodata, sa nu cunosti tristetea era atat de bine. Se pierdea usor, era naiva in cataclisme si abia isi infrana rasul la vreo inmormantare. Ceilalti o priveau incruntati, mai curand gelosi pe ochi si buze vesele decat deranjati de gesturi nepotrivite. Iubea sexul cu hohote si ii fusese greu pana cand il gasise pe el. Ceilalti se timorau, alunecau din pat si spre usa fara sa zica nimic. El zambea golaneste zambetului ei nepotolit. Uneori, doar pentru cateva clipe ea devenea serioasa. Atunci se simtea vulnerabila, dar stia ca nimeni nu o observa. Nici macar el, prea ocupat sa-i muste trupul, cu ochii in alte parti, cu degetele nu pe chipul ei.

Avea un orgoliu nemasurat in unitati omenesti de masura. Credea ca poate fi judecata cu ochii inchisi si gura fericita. Mergea tantos, uneori dansand si de cele mai multe ori fluierand vreo chansonette din vreo perioada mai putin gri. Nu ca i-ar fi pasat. Nu vroia daca sa-si enerveze si sa-si corupa spectatorii. Fara ca ei sa vada, meschini si ingusti in spirit, lesne purtati de vreun rol care le permitea sa rada grotesc. Era singura lor speranta de nemurire. Prin ea. Ei isi gaseau, pret de cateva zeci de minute, un sens. Daca i-ai fi spus asta, ea ar fi negat incruntata. O imperechere bizara dintre un fel de domnisoara Goe si un fel de Lolita unite prin atingerea vreunui zeu neserios. „Orice femeie vrea o poveste”,  le spusese spectatorilor. Ei au dat din umeri crezand ca trebuie sa se ridice cortina. Enervata de semi-esecul reprezentatiei,  isi puse costumul de dama fatala si parfumul de floare carnivora. Era noaptea ochilor bulbucati si ea trebuia sa le zambeasca sagalnic unora si sa le rada in nas, altora.

seara pe la 8, prin romana

Pasea atenta pe strada, cu o rusine nedisimulata usor observabila in obraji. Ploua puternic si orasul era acum cuprins de o lene grava. Incercase sa evite ochiuri de balta, fara prea mult succes. Lumea era adapostita prin colturi de terase afisand niste chipuri goale al caror sens era umplut de gesturi grotesti. Se uitau la ea, tematori si putin frustrati. De ce continua sa mearga, de ce nu se opreste sub un acoperis? Aparenta ei nepasare ii golea pe ei de sens. Nu i-ar fi ghicit nici numele nici finalul drumului. Un observator neatent ar fi observat pasii grabiti, dar daca s-ar fi apropiat de ea i-ar fi ghicit intrebarile care nu o lasau sa viseze. Alcatuita din fraze lungi, ea urma o harta conturata din balti si noroi. Atenta, pasind tacticos si fara graba, domnisoara cu nume frantuzesc rafinase mersul prin ploaie pana la cote teatrale. Se dadea din calea grabitilor, intotdeauna ceda trecerea si nu apostrofa soferii care goneau cu viteza. Cauta oameni pe care sa ii dezbrace de personalitati si de la care sa fure scantei. Era o colectionara de placeri nevinovate. Incerca sa se defineasca si ii mai lipseau cateva bucati. Spera sa le gaseasca printre ochiuri de ploaie si trecatori de ocazie. De aceea nici nu se grabea. In orice imagine murdara de pe trotuar se putea ascunde o picatura de intelepciune. Era o joc al mastii cu actorul. Un vals putin ametior din cauza mirosului de ploaie. Astepta sa isi aminteasca pasii si ritmul. Sa descopere un sens, un joc al ideilor si al sufletelor.

minte-ma

de ce ai ramas ca un dobitoc fara glas? ti-am cerut sa ma minti. nu pot. minte-ma copile, nu e chiar atat de greu. nu vreau. zi-mi ca o sa fie bine ca o sa traiam fericiti. sunt dispusa sa te cred. minte-ma! nu e deloc amuzant. tu erai bun la mestesugit cuvinte si metafore si alte parti de trup. ce ti-a venit sa taci chiar acum? m-am muscat de buza si cam sangerez. am gura plina de sange si vorbesc incet. altii ma mint ca si cum m-ar respira. ma mint si ma fac fericita. sunt transportata intr-un univers plin de panglici si boabe de cafea. de ce esti asa boland? ti-am zis ca nu vreau sa te mint. pot, dar nu vreau. sunt bun, dar tu nu esti prea complicata. asta e motiv suficient, copile? iar te pierzi in hiper-simturi diluate. fii putin mai responsabil! cu cine? cu tine si fericirea ta? iti esti suficient de plina. daca te mint, ai intra in sevraj. esti un ipocrit! cand esti carcotas te transformi in nefericibil si croncanesti ca un corb gelos pe alte starvuri. stiu. ma enervezi cumplit. atat de tare incat iti urez sa fii atat de slab pe cat pot fi eu de fericita. ar insemna sa ma pierd in straveziu si sa ma transform in idee. ete, fas! nu trebuie sa te transformi in poet ca sa ma impresionezi. doar sa ma minti. bine. esti fericita. multumita? nu. nu minti interesant. lasa-ma. ma duc sa ma bucur fara tine. pa, nimicule. pa, tristete.

memoria unei atingeri

Pielea ii era la fel cum mi-o aminteam. Daca as cunoscut-o dupa epiderma acum eram aproape beat de fericire. Are o textura care te pacaleste, ca de adolescenta prinsa de soare pentru ca a adormit pe nisip. E ceva pagan in pielea ei. O pofta care nu se lasa lesne ghicita. O carnalitate atat de dureroasa ca doar chipul reuseste s-o estompeze. E miros de hetaira si de august. E intreaga Antichitate si desfraul dionisiac pe care il regretam. Trebuia sa o vezi goala pentru a-ti aduce aminte de ce se fusese inventat sexul. Sub haine, ascundea intregul delir al poetilor turbati de fericire. Ochii ii erau veseli, doar cand se pierdea printre imaginile altora si doar daca erai atent, in acele clipe, i-ai fi putut traduce istoria. Oboseala ii lasase riduri, usor nevrotice si inconsistente. Isi simtea deziluziile ca pe niste creme de corp, de care se acoperea pentru a-si prelungi intrebarile. Voia mai multe vieti. Era obsesia ei nerostita. Sa traiasca altceva, sa scape de praf si de priviri goale. Sa fuga in vreo insula pustie si adoarma goala in mijlocul zilei, prea lenesa si prea obosita sa-i pese. Fusese casatorita. Imi spunea ca a fost o greseala, ca nu are regrete. I-am umplut bucataria de fum si patul de mirosul meu. Mi-aduc aminte lenjeria. Era neagra, rece si plina cu regrete. Sufla a viata doar cand era singura, fara alti ochi care s-o dezbrace. Fara alte maini care sa o potoleasca. Avea planuri si dor de duca. Sa inspire alt aer si sa se inconjoare de povesti in limbi uitate. Imi amintesc pielea ei si ochii obositi. Eram ultima povestea pe care o gasise inainte sa se piarda printre necunoscuti.

povesti vandute la colt de strada

Cand i-am atins buzele, prima data, avea ochii inchisi. Cu doar cateva secunde inainte, ma rugase sa o las in pace. Sa n-o mai tachinez si sa nu-i mai torn nisip pe umeri. Ii placea sa simta ploaia asta solida de praf si scoici. Eram pe pat, dar puteam fi si pe bloc la o cafea. Puteam fi oriunde. Credea ca spatiul in care ne-am atins spunea ceva despre trasaturile ce ne lipsesc. Ea nu intalnise pe cineva care sa-i spuna minciuni cu un aer serios sau care sa-o pacaleasca cu iubiri din carne de inger. Acum statea langa mine. Aceiasi ochi stransi, aceleasi vorbe impiedicate de dinti, si buze si limba sa iasa afara. Parca si-ar fi cenzurat fiinta pentru prima data. Se vroia atinsa, dar fara sa stie cum. Mi-era si teama si frica de ea. Avea o naivitate ghicita printre gene, iar atunci cand o apucam de mana s-o apropii, invariabil, o geana i se pierdea pe obraz. Un fel de protest in liniste al lucrurilor fragile din ea. Nu ma refuza, insa. Stia ce vreau, imi ghicea dorintele inainte ca ele sa apara. Doar trebuia sa am grija sa ii curat obrajii de lacrimi si de genele impiedicate. Plangea cu zambete si-mi spunea ca asa se uita. Ca uitatul trebuie mosit de lacrimi si gene. Uneori eram atent la ce-mi spunea. Buzele ii apasau cuvintele intr-un fel aproape excitant. As fi facut dragoste cu ea pe un stadion plin de scuipatori de seminte si televiziuni care relateaza stramb. Musca din fraze spuse la repezeala si le alunga pentru a putea respira. Atunci mi-era greu sa o pacalesc. Era ea, cu fiecare verb. Parca asistam la o nastere. Si bucurie si dezgust unite de o fascinatie bolnavicioasa. Imi oferea carnea ca si cum as fi fost la o macelarie de suflete. Nu puteam sa raman indiferent, dar nici nu admiteam un „ce ar fi daca”. O tranzactie la negru, care a scapat de taxe. Si care se poate transforma in dependente.

Tinea ploapele inchise inca. Imi ghicea cum imi zambesc ochii si cum mi se inrosesc obrajii de rusine. Schimbam rolurile; ea curva si eu sfant. Eu nebun si ea inerta. Ne rupeam cate putin din fiecare si ajungeam la un armistitiu al sexelor. Imi banuia rolul, ii spusesem ca sunt prea aerian sa ma ia in serios. Imi reprosase ca o chinui, ca stiu prea mult despre ea ca sa tremure. Orgasmele erau suparate pe noi pentru ca le amanam atat. Nu voiam sa terminam sau terminam prea incet. Ecuatii din care lipseau necunoscutele. Ne jucam atat de bine incat nu ne placea finalul. Eram amandoi bosumflati si ne intorceam spatele. Fumam neglijent. Si scrum si gene, aruncate pe un cearsaf murdar de noi. Faceam un dus si ne intorceam in mizeria sexului. Mirosea tare, ca dupa ploaie. Ciupercile eram noi, agatate de pat, fara vointa sa ne ridicam sau sa deschidem geamul. Ne prindeam degetele unul in altul, adormeam in sexul celuilalt si asteptam dimineata.

Puteam sa fim in orice loc voiam. Pe bloc, pe un stadion, in pat. Eram acoperiti de gene si lacrimi si de oftat si de povesti trunchiate si de scarba si de ploi si de regrete si de frici si de nervi si de angoase si de surasuri si de noi.

amprenta ta

Nu ti`am vazut degetele. Decat in fuga. Eram distras de mirosuri si clavicule. Muzica in exces. Atat de multa imagine incat imi venea sa te sarut pe frunte si sa te las acolo, plina de oameni si de amintiri. Degete puternice, cu asta am ramas dupa ce ai trecut la alta masa. Nu te stiam prea bine, decat din auzite. „Cine esti? Cauta-ma pe google!” Ce dezinteres nerusinat… Am fost putin suparat. Degetele alea imi tot dadeau tarcoale. Ca niste poze. Tu plecasei, dar ramasese umbra lor pe un pahar. Uitat. Cred ca voiai sa ma tachinezi. Nici macar nu ne stiam.  Tu tachinezi fara sa arunci nicio momeala. Sunt sigur de asta. Nimerit printr-o placuta coincidenta intr-un loc pe care il dispretuiesc. Mai putin decat ma dispretuiesc eu, dar suficient incat sa ma amuz. Cine dracu esti tu asa de aroganta incat ma simt masochist doar cand ma gandesc la mainile alea ale tale? Daca te cunosc Ei, nu inseamna ca nu o pot si eu face. Ei sunt oricum prea beti de sine si prea isterici cu mediocritatea. Eu prefer sa ma ascund printre pahare si sa raman cuminte. Stiu, eu sufar de dezmat scriitoricesc. E mai grav decat al tau. Te-ai intrebat ca poate degetele s-au saturat sa tot fie obosite? Cate maini ai imbratisat? Cat au atins si cum? Fara rusine le-ai abandonat in altii. Si fara nicio amprenta. Nu te-a mirat asta? Ca ai lasat amprenta doar pe niste pahare lenese? Cauta-ma. Tot pe google sunt si eu.

voi

Spune-mi

Ti-as spune povestea nisipului prins in parul tau si a mainilor uscate de sare. Intr-o buna zi,  pe malul marii s-au ridicat castelele de nisip. Uimti de glasurile din scoici, doi indragostiti s-au indreptat spre harmalaia rasaritului de soare. Din neatentie, au calcat turnurile si s-au pierdut in valuri.

Arata-mi

Ti-as arata cum e sa creezi din nimic si cum algele iti saruta gatul, facandu-ma gelos. Un punct lenes la orizont imi face cu ochiul. Seamana cu un stat in masina si scris povesti pe hartie. Te-as fi sarutat atunci, ca si in alte dati, pe frunte. Ti-era doar teama ca m-ai fi ranit. Eu deja zambeam.

Simte-ma

Te-as fi simtit sub unghii, ca pe o mica durere cu gust de miere si lapte. Un spin de dulcegarii pe care nu mi le-ai iertat. Credeai ca doar sufletul mi s-a topit? Erai prea fierbinte atunci. Trebuia sa te sarut, dupa ce am incalzit intre buze gheata. Asa se termina toate povestile. In buric si pe coapse.

Miroase-ma

Ti-as fi mirosit pielea pana cand incepea sa se descompuna. Asta inseamna sa iubesti, zic unii. Eu m-am multumit sa ma inec pe gatul tau prea lung pentru a fi vazut de altii. Nu vreau sa adorm inca. Ar trebui sa te prizez, de la un colt al buzei la celalalt. Te-ai grabit inutil. Deja miros a tine.

Traieste-ma

Ma reintorc la ale mele. Imi cer scuze ca a trebuit sa vezi asta. Stii doar ca foile cartii simt cand degetele mele traiesc prin tine. Nu vreau sa aleg intre tine si ridicol. Ar insemna sa ma pierd.

un somn oscilobatant

A adormit covrig pe o cincime din pat. Cu genunchii aproape in barbie, cu ochelarii pe nas si cu un exercitiu imperfect al respiratiei. Un fetus ajuns la maturitate, ar zice unii. Altii ar arunca doar o anatema a insomniei si ar gasi cuvinte surprinzatoare cu care sa se joace. Probabil visase traume sau gheturi care se preling intr-un film de jarmusch la care adormi pentru ca ti se descarca bateriile. Un fel de aparenta care da tonul supararilor repede uitate. Nici musetel, nici papadie. O alta denumire, atat de sfioasa incat daca i-ai gasi un nume s-ar pierde ca o zonda r pe autostrada cu radare invizibile care se fastacesc la viteze ametitoare. Un plans acoperit de batai de inima si maini prea obosite sa se joace fara mouse. Replici taioase cand se trezeste si isi cere scuze, dar se supara subit cand isi vede un inceput de poveste citit de altii cu voce tare, mai putin in engleza. Cu atat mai putin in franceza. Cu istorii dezarmante care contin esentele de ceai baut intr-un ibric de cafea si inconjurata de altele cu acadea si goth cu ecuatii superioare si angoase. Cu genunchi scrijeliti ca atunci cand stai prea mult in nisip si te joci. Cu un biograf care inregistreaza felul in care razi si pune o poza deasupra unui tablou facut cu aparat belgian.

Se trezeste: „Scuze ca am adormit, dau o bere”. Se inroseste de emotie, la fel cum se inroseste atunci cand e sarutata pe gat intr-un colt de club uitat de lumina si sunet.

„Eu imi cer scuze”, spuse naratorul. Ai adormit doar putin, pe o cincime din pat si am scris doar o cincime de poveste.

vorbe spuse incet

Avea buze subtiri, dar cand le musca simtea carne. Era o senzatie de abandon pe varful limbii cand se chinuia sa-i dea mai repede hainele in timp ce o musca, cu un fel de sfiala carnala. Saruta cu ochii deschisi, el. Sa vada, doar putin. Sa ghiceasca mai mult. Se temea ca o va uita si pe ea. Repede. Mai sunt cateva minute. Nu doar momente chiar secunde trecute prin clepsidra.  O clepsidra elvetiana, fara indoiala. Cu numaratori de clipe, fixe, in ritmul fiecarei respiratii. Un Greenwich sintetizat din molecule si atomi.  Numara clipele in privirile ei si isi astepta somnul alaturi de bataile unei inimi de tinichea. Credea ca pacatuieste prin atata gandire. Daca nu fac dragoste, daca ma uit prea fix? Poate ar trebui sa inchid ochii, sa ma las furat. Ce amintiri sa ai cu ochii inchisi? De ce insista sa-si traga atat de usor o amintire? Un pic vinovat ca inca saruta cu ochii deschisi. Abandon, ii striga ea, soptit. Nu mai incerca sa intelegi totul! Ce cerere stupida. Cum i-a spus asa ceva cu gura toata peste a lui? Si totusi ii facea voia. Gandea in termen arhaici, pentru a-si infrana din pofte relativ neortodoxe. Atata arhaism. Mai ii lipsea o capita de fan. O manusa alba si degete lungi. De balerina. De ce atractia asta pentru oase? Un fel de nebun cu prea multe dorinte. Sterge iar, nu este multumit. Deja au trecut prea multe clipe. S-a lasat usor sedus de cum il mangaie, cum ii simte trupul prin degete sau cum ii ghiceste inteligenta din modul in care clavicula se debaraseaza de rochie. Inteligenta de a te dezbraca, repede si grabit ca intr-un fel joc de-a cine isi arunca mai haotic hainele si unde nimeresc. Altfel, conversatiile deja erau uitate, parca isi amintea ca avusese un fel de contrazicere stupida. De parca noaptea asta, degetele ei, intrebarile sale constante si raspunsurile lui facea un fel de aproape complet. O traire pe repede inainte, parca o cheama Andreea sau poate Alina. Nume banale, care nu-i faceau cinste. Dupa cum il abordase, sigur merita un nume mai sonor. Sau iar gandea cu orice, dar nu cu capul. Poate putin, poate parfumul ei pe care nu-l ghicea ii invadase narile si il facea sa fie cu atat mai neclar. Poate de aceea nici nu vroia sa-si inchida ochii, sa o vada. Si poate buzele ei, mici si ochii pe care ii si uitase… si-i amitea vag. O nunata de negru. Izbucni in ras, dar ea era prea febrila in a-i arunca hainele pe jos, dupa ce o camasa ramasese pe sus, dar nu ar fi fost prea sigur ce era sus si jos, acum. „Nunanta de negru”?. Si asta se intampla de fiecare data. Mereu gasea ceva de care sa se tina legat de constient, mereu o ancora in solid. In real. Era acuzat, poate pe drept, ca nu era acolo. Ca facea dragoste cu o rata mare de absenteism. Unele iubiri il acuzau de raceala si de nepasare. Altele de prea mult lament si sindromuri victimizante. Ea nu spunea nimic, nici nu prea avea cum. Buzele ii erau prinse de ale sale, degetele ii trageau gatul. Mereau pierdea timpul in momentele astea. Daca ele ar sti, nu l-ar mai trage asa repede in pat, spre sex. L-ar mai tine putin, sclav al atingerilor. Daca nu ar avea ochii inchisi, i-ar sesiza privirea usor tampa, de om abandonat, naufragiat ale unor orgasme bine ticluite in graba. Oare cum arat, cum ma stramb… si daca in sex suntem dezinhibati, trebuie ca suntem mai mult strambi decat ne-ar placea sa credem. Ii vine sa caste… cum sa casti in mijlocul datului hainelor jos, al aruncatului de pereti, al stransului de gat si al lasatului urmelor de unghie in carne? Se abtinu sa rada in gura mare, gura mica ii era acaparata de un fel de virus deja. Saruta la fel de prost ca si el, dar limbilor pareau ca nu sunt deranjate de patinajul asta cu scrasnet.



%d blogeri au apreciat: