Budistele de Bucuresti

Gata, am alungat zenul 😛 Sunt iesit de sub imperiul impacarii si iluminarii. Plus ca ma cam lua raceala, dar stati linistiti… ma tratez. Deci ma vindec. Despre cine nu are nevoie de vindecare, scriem in cele ce urmeaza.

Budistele de Bucuresti sunt exemplarele fericirii constante. Eternele impacate, recipiente vii ale zenului modern. Ele nu au fost trecut in tipologii/categorii/stoluri/etc. pentru ca ele transced plictiselile astea mundane. Un fel de elita fara ofensiva, un varf intelectual si cultural cam pasiv. Neinteresate de gri-ul cotidian, dar prestand la alb-negru. Respira arta proprie si inhaleaza aburi de cultura. Sunt enervante prin duiosia lor pozata. Pe de alta parte, exercita fascinatia speciei exotice. Ma uit tamp pentru ca sunt mereu vesele, dar ma uit mai siderat cand le vad tristetile care par cumva in continuarea hiperintelegerii de care dau dovada 🙂

Domnisoare cochete, nu prea sunt interesate de mizeriile vietii, par deloc frustrate. Nu le duce cine stie ce capsorul, dar nici nu sunt cretine. Isi dau cu parerea despre multe, si despre ce cunosc si despre ce nu. Sunt bine crescute. Nu au umor. Indubitabil, sunt pozare. Imi asum rautacismul si inclin sa cred ca pozeaza pentru ca nu stiu a scrie/a se exprima. Si cand o fac, sunt teribil de anoste. Cu toate astea, recunosc cu voiosie ca de departe budistele ma fascineaza al mai mult. Cu cat mai cuminti cu atat mai atragatoare 🙂