un fel de jurnal pe care niciodata nu-l tin

azi mirosea a portocale in metrou. nu-mi dau seama cine si cum. o fi fost de la luna. ne-a transformat pe toti in niste varcolaci picati dintr-un portocal. n-as obosi sa iti tot zic de luna. o pictez mereu in fel de fel de cuvinte. adevarul e rece. crud. n-are niciun fel de lumina proprie si totusi iti deseneaza un zambet tamp pe chip de fiecare data. remnisciente ale copilariei. lumea (atat de generos spus) e ba tampa si fada, ba fericita si fada. picata intr-o cada. cu ganduri de fatada. intr-o lada? oamenii se nasc si mor, visele le sunt uitate. e un fel de talmes-balmes existential asa in care toti stim ce se intampla, dar mereu suntem luati prin surprindere. intre timp, cei interesanti isi caute interese, fashionistele fashionizeaza, micul grup de 0,2% de „lume buna” traieste cu bula ei. bula e intotdeauna prezent printre noi. dar acum este mai bine imbracat. parizerul se cumpara tot la suta de grame. autobuzele sunt pline, fitele sunt line, fetele sunt fine. povestile se tes mai greu. razi, plangi… lor nu le pasa. mereu spune oricarei dudui ce se uita in gura mea: draga, povestea e o alta stare de agregare. duduia da, de obicei, din cap aprobator. oare la ce s-o gandi saraca? uite-l si pe ochelaristul asta, nu mai stie ce sa zica sa-mi bage mana in pantaloni si sexul pe unde il las. dar pe barba mea inca netunsa ca asa e. de povesti, zic. va ridic. uneori nu stiti, dar nemurirea nu e chiar imposibil de obtinut. traim in lumea 2.0, dar eu vorbesc la telefon despre patul 6.9. par exemple: ideile vin din mers. nu e musai sa le ai avant la lettre. uneori e suficienta o coala alba de hartie.

uit

m-as pierde in ochii tai. serios, chiar ma pierd. uit adresa din buletin. uit ce am visat aseara, ce visez acum, ce voi visa peste un an. imi uit toate visele pentru ca incep sa graviteze in jurul gatului tau pana cand se aseaza pe piele intr-un oftat de placere. cum tremura glasul, cum iti tremura carnea pe tine cum crapa intr-o infinitate de cioburi nastrusnicul meu sine. ma pipai cu degetele cu varful nasului ca o leoaica ce-si haleste linistita prada si eu, prada ta, sunt impacat ca te satisfac. uita zeii de rugile oamenilor, uita cerul de stele, uita evreul de arab, uita frunza sa cada, uita ploaia sa cada si o ia in sus napoi spre cer, uita apocalipsa sa vina. toate personajele, toata scena, toata regia, totul uita sa fie tot si devine un uituc. daca n-ar fi asa, ar fi o gaura neagra care absoarbe nu doar lumina, sunetul si forma ci insasi esenta uitatului. din cauza ta renastem in fiecare sutime de secunda pentru ca ne uitam in ochii tai si uitam de noi insine.

sufletul din scara blocului

și-a transformat carnea în ruga pentru păgâni.

a îmbrățișat tare beata cometă și a schimbat praful cosmic pe farduri primăvăratice.

s-a preschimbat în mici electroni puși pe hârjoană cu lumina.

Era primul freamăt al florilor de tei, iar părul ii mirosea a iarba cosită în zori și ploaie de toamnă hâdă. Purta un zâmbet tâmp pe chip cu un fel de mândrie aristocrată de parcă voia să provoace dinadins reacții mitocănești ale scuipătorilor de semințe și complimente de pe stradă. Îi lasă s-o pipăie prin scări cu miros de pișat și spital. Puțin, cât să le zâmbească complice când se pătau pe pantaloni. Uneori, statea preț de câteva secunde să le înțeleaga privirea. Imaginați-vă ca și boii au ochi blajini, la fel cum și idioții sunt cocoși în grupuri mari. La fel ca și ei – preadevreme ejaculații de după piața de flori din cartier.

a murit într-un accident stupid. a alunecat pe scările de la metrou și și-a fracturat capul. La Urgență, medicul de gardă nu a mai putut face nimic. În loc de sânge ieșea apa de mare sărată. Oasele se preschimbaseră în fluturi. În poarta spitalului, scuipătorii de semințe așteptau resemnați. Veniseră să vadă daca stupidul accident e cumva transmisibil. Să nu carecumva să se trezească din al lor cumplit de monoton coșmar.

creatura

sunt o creatura de mare

am alge pe la incheieturi – un semn de buna purtare.

bat fier, nasc iluzii, traiesc in sine c-un gol de virgine confuzii.

sunt pe buzele calatorilor grabiti care arunca cu pietre sperand sa prinda calutii prin ape pititi.

vietuiesc prin degete arse de soare umplute cu nisip si forme de jucarii ce amintesc de eternul nimic.

alerg din scoica in scoica, uit perle de intelepciune prin castele ce au uitat sa imbratiseze valurile

iubesc prin golfulete felul cum soarele iti iubeste pielea ascunsa de priviri indiscrete, atat de sfios incat roseste de emotie si explodeaza.

ma topesc dupa corabii naufragiate cu ale lor povesti scurse printre butoaiele de rom si dor de tarm.

urc pe creste de valuri pline cu spume si gadil luna in primul patrar cu chansonete pline cu sare… si piper.

am mainile biciuite de corali, miros a cozonac din talpi pana in varful nasului.

sunt o creatura de mare delicatate. sunt o delicioasa pe nepusa masa. le dau pionilor un sut in fund si nebunilor un bobarnac peste buze.

404

am deschis usa si i-am dat peste nas. in loc s-o cuprind si s-o fac sa urle de placere, am determinat-o sa urle cu nasu tumefiat dupa un servetel. avea ochii plin de draci. pe ambii. nu stiu cati draci, dar cu siguranta depasau norma fireasca de lighioane pe anima patrat. sau cub. am tot auzit despre suflet. ca e mare, ca e mic, ca e meschin sau ciunt. dar niciodata despre vreun etalon de masurare a domniei sale. „nu va suparati, as dori un hectolitru de suflet imbuteliat”. revenind la nasuc. de unde si pana unde pasiunea mea pentru forme nazale ascutite? ce mi-ar placea sa am vreun parapsihologit pe aproape sa il rog sa-mi descrie traumele care ma conduc spre asemenea grozavii.

intr-o cu totul alta ordine. de neidei. tineretu din ziua de azi e tamp. am spus-o, gata. bine… nici cu restul lumii nu mi-este rusine, iar daca imi este ma ascund, efectiv, in corola de minuni. pana trece anul elfului de apa sarata, caci asa am inteles din nevrutele zodiacelor nevertebrate.

as vrea sa nu mai fiu invitat la… eventuri. si am descoperit, fara surprindere, ca atunci cand insinuezi despre cineva, acel cineva e primul care aplauda. si nu ma refer la politeturi. au contraire. oare acel cineva e atat de bou/vaca sau atat de lipsit/a de scrupule/pule.

e o cestiune de meditat.

in garniturile de metrou vechi, oamenii sunt mai neinteresanti. cei interesanti asteapta vagonul bine desenat cu te mai miri ce constelatii.

as vrea ca luna sa fie mereu in primul/ultimul patrar. un etern logo al seherezadei ce-si trage sufleteul dupa ce a debitat atatea nopti despre angoasele unor djini claustrofobici de lampi. faina gagica, pacat de logoree.

daca ar fi vreodata sa fiu femeie as da o lege prin care scot in afara legii ciorapii plasa. chiar nu le vad rostu!

cat despre fasihon… mai bine fashiem ceva intru limitarea pagubelor in spatiul dintre o ureche si alta. nu sunt misogin, nici macar misandru. si nu ma joc de-a paradigma ontologica. insa domnitele ar trebui sa invete povesti si mai apoi sa-si lase gleznele sa le povesteasca pataniile.

intr-o rana

se scrie, cu dreapta in timp ce stanga sprijina urechea adiacenta, o parte mica de gat si cateva mii de fire de par. se sta ca patricienii dupa vreo orgie din timpul saptamanii cu mirosuri si mirodenii care mai de care mai alese. ideile se duc doar intr-o emisfera (care o fi cea stanga?), diacriticele lipsesc si cuvintele se rad de cititori. lumea se priveste printr-un unghi frant, iar ochii aluneca pe dupa franturi de lumina palida. din pozitia asta deloc prielnica siestei, ma gandesc tot la toante. azi, in metrou, una bucata domnita aducea a perfecta toanta. nu ca ar fi ceva profund eronat. ba din contra. parea destul de populara dupa privirile pe care si le colectiona in cativa metri patrati.

eu as colectia vorbe de duh spuse la betie sau gafaituri cu iz de placeri pre-facute. ah. si mi-as face o revista de scriituri ne-narative. un fel de anti-dor, pro-miserupia. sa ma laude si pe mine oamenii ca sunt sensibil de fac macii sa roaseasca de emotie. apoi le-as da un bobarnac tuturor marilor delicati si micilor gasculite. ca sa se simta.

intr-o rana ar fi fost într-o rână, daca naratorul ar fi binevoit sa fi dat binete bacantelor de sub ploape si plopi. dar precum se stie, nu prea ii sta in fire sa aiba firele intinse cam catre oricine,

suferential

un fel de cuvant foarte folosit

daca iti vine sa crezi

prin transeele gandurilor de dupa facut amor cu dor.

„Suferential” se pronunta cu hohot de ras, ras peste cartofi cu musdei… sa stii de unde-l iei.

Nici nu prea stiu ce vrea sa insemneze; ori vreun pact diabolic dintre doua personaje ce prizeaza miraje, ori ar putea sa fie o oglinda fistichie. Cine sa stie?!

Efectiv, se poarta de parca n-ar avea barca. Practic, plutind agale spre apa mai moale. Deci, cu sare si cu piper – un fel de saorma cazand in eter.

Filosofii au dezbatut „suferentialul”  – au calculat, pe inserat, cat cantareste un gram de Suf. Se zice, nici mai putin, de-o tona de puf. Delicata situatie, s-a constatat. Mai bine, sa roadem un os. Si asa imi pari un canibal generos, care este prins in paradigma lui „viata e frumos”.

 

daca omenirea ar functiona pe zambete

• nu ar mai fi gauri in ozon, in cuget, in tartacute, prin sufletele mici de oameni mari
• campaniile din online ar fi mai bine primite pentru ca unii n-ar mai boscoradi de pret la combusibili fosili vs deitati de juma de masura plimbate pe banii unora care protesteaza la pompa
• ar fi pace pe glob pentru ca vecinii s-ar inarma cu zambete atomice si arme de ras in masa
• netotii ar fi regi, nebunii ar fugi de pe tabla cu tot cu regine fix intr-un turn de clestar
• am fi cam nemancati trupeste, dar obezi spiritual
• in locul negrului ar fi roz, in locul griului ar fi bleu-ciel si alte nuante mai mult mai putin „dragute”
• oculta finantista mondiala ar specula, pe bursa ironiei, cotatia harjoanei sub plapuma
• politicienii ar fi de tot rasul, lumea i-ar vota pe ochi frumosi si vorbe suave (sic!)
• media, efectiv, ar fi plina de breaking-glumite si news-sotii. ei bine, pratic, microfoanele ar scoate sunete zglobii.
• cand ne-am enerva, ne-ar apuca rasul
• cand am plange, ne-ar da lacrimile de fericire
• cand am iubi, am sughita in timpul amorului

o limba de lemn fara aschii

Uneori as vrea ca sa nu aud ce imi zice cealalta gura, ci doar sa invat limbajul oaselor si al mirosurilor celuilalt. M-am saturat de vorbele lor si m-am saturat de usurinta cu care le descifrez sensul. In aroganta-mi caracteristica as vrea sa invat limbajul falangelor care aluneca pe ceasca de cafea sau al pielii care nu vrea sa se desprinda de tesatura. Deprinderi depravate de dus durerea intr-o diaspora a distrusilor de altadata. Visez sa batem codul Morse cu bataile inimii si sa ne dam Likeuri din bucatile de gene care ne indeplinesc dorintele. Cum sa spui „o sa port deghizarea unui rau”?. Absolut minunat. Divaghez si ma duc spre drumuri iar nedumirite de ce ar vrea dansii sa spuna. Ma uit la actori care fac o scoala de actorie si mi se pare ca se limiteaza doar la scene construite ad-hoc si isi iau profesia si isi uita menirea. De ce ai fi actor oriunde dar nu in viata? Mi se pare cel putin nesabuit 🙂 Hai sa remuneram pe cei care joaca in fiecare, zic! Ei ar trebui sa fie cei dintai orifei ai dramaturgiei. Sigur, sunt doar doleante spuse fara nicio pancarta, fara vizual sau viziune. Deci, putina lume sa contureze vreun ecou in politicile sufletului. Cum ziceam si ieri, hipsterii de azi au totul mai putin poezia hipsterilor de ieri. Nu ar fi minunat ca in fiecare purtator de trend sa existe o particica de Cohen? Cred ca as fi avut mai multa incredere in ceea ce spun cu limba de lemn 🙂

Fara titlu

 

Am zis ca-ti scriu o poezie

Doar s-o ai, ca nu se stie…

Zici ca nu iti poti gasi o zina

Si  preferi sa fie si rea si buna

Ca nu e de fapt o optiune

Si ai vrea s-apara indat’, pe bune?

Cum ca in jur sunt iele multe, si printese, si craiese

Dar niciuna nu e zina, si cadana, si pagana

Ca s-o  chemi frumos din deget, ea sa vina, fara preget..?

Si c-o vrei si balerina, seara insa, clandestina

Si suspect de aranjata, cu un toc si cu o geanta

Sa te insoteasca , iata, unde vrei. Si de-ndata,

Sa iti spuna ca esti unic si chiar maine ,

Sa apara ca din luna, si la gat cu o capsuna.

Asa fata nu stiu unde sa gasesti, dar tu incearca.

E pacat sa o lasi balta.

Totul e sa stii s-o vezi, cand apare la amiaza

Si se uita fix la tine, n-ai simtit ca se-nsereaza…

Si deodata fara-un sunet, iti sopteste : hai acasa.

Pana atunci insa, e vreme

Sa te-mbeti cu crizanteme

Sau din contra, cu pansele!

Este timp s-o cuceresti si apoi s-o zapacesti,

Dar acum, sa recunoastem,

Este clar ca nu-ti doresti, tu chiar maine, s-o ‘ ntalnesti.

Si nu cred ca as gresi prea tare

Sa iti spun ca abordare,

Cel mai bine e sa stii

Cand sa pleci si cand sa vii.

Intre timp, nu ca-s desteapta,

Sau ca stiu mai mult, dar iata,

Eu iti dau un sfat,

Asteapta.

(Nu pe mine, ca-s luata!)

 

by Clandestine