se scrie, cu dreapta in timp ce stanga sprijina urechea adiacenta, o parte mica de gat si cateva mii de fire de par. se sta ca patricienii dupa vreo orgie din timpul saptamanii cu mirosuri si mirodenii care mai de care mai alese. ideile se duc doar intr-o emisfera (care o fi cea stanga?), diacriticele lipsesc si cuvintele se rad de cititori. lumea se priveste printr-un unghi frant, iar ochii aluneca pe dupa franturi de lumina palida. din pozitia asta deloc prielnica siestei, ma gandesc tot la toante. azi, in metrou, una bucata domnita aducea a perfecta toanta. nu ca ar fi ceva profund eronat. ba din contra. parea destul de populara dupa privirile pe care si le colectiona in cativa metri patrati.
eu as colectia vorbe de duh spuse la betie sau gafaituri cu iz de placeri pre-facute. ah. si mi-as face o revista de scriituri ne-narative. un fel de anti-dor, pro-miserupia. sa ma laude si pe mine oamenii ca sunt sensibil de fac macii sa roaseasca de emotie. apoi le-as da un bobarnac tuturor marilor delicati si micilor gasculite. ca sa se simta.
intr-o rana ar fi fost într-o rână, daca naratorul ar fi binevoit sa fi dat binete bacantelor de sub ploape si plopi. dar precum se stie, nu prea ii sta in fire sa aiba firele intinse cam catre oricine,
elfuldelamare 