Povesti cu luna

Si m-am trezit ca luna si-a aruncat cat colo ciorapii si a intrat brusc in pat, sub patura, sa mai fure putina caldura. E cam zaluda, luna asta a mea. Isi da asa un aer de coana fandosita, dar nu uita sa chicoteasca de sub vreo antena de bloc mai uitata de Dumnezeu. Si-a cam pierdut admiratorii de cand a pus carnita pe la solduri. Dar ea ramane mandra si eu ma uit, la fel de interzis, cand incepe sa ma fluiere. O desfranata.

De cand s-au inventat becurile si lumanarile parfumate, parca mai multi si-au coborat ochii din cer si au uitat  s-o salute pe a noastra eroina. Marirea si decaderea ghemotocului asta de lumina seaca ar face obiectul unei intregi cercetari sociologice. Romanticii de astazi au schimbat poezia cu scobitul in nas si opiul cu tigareta cu timbru. Iar trubadurii de ieri au muzica in difuzoare sau, cumva, o scot din notebook. Lumea e cu fundu`n sus, iar luna mai are putin si plange de nervi. Va inchipuiti cum ne vedem astazi?

Cine sa-si mai bate capul cu astrii astia? Si cine mai scrie povesti despre ei? Ca o vedeta trecuta de prima tinerete, luna incearca sa isi mai acopere ridurile cu niscaiva pulbere de meteoriti. Isi mai pudreaza nasul cu tot soiul de prafuri, doar doar cineva o mai baga in seama. Sta intr-un colt, cu o peruca haioasa, si face ochi dulci tinerilor. Lumea se impiedica de ea, cativa isi cer scuze. Hainele-i sunt ponosite, saraca habar n-are ce moda sa mai incerce. Miroase a parfum de doamna ajunsa la pensie si galosii ii sunt plini de noroi. A pierdut revolutia sexuala. Nu pricepe incotro s-o apuce, este putin dezorientata. Merge pe propriile-i urme, isi lasa in spate frimituri. Ii este frica sa nu uite. Ca orice starleta ar vrea, din nou, sa guste lumina reflectoarelor. Se impiedica, se scuza speriata. Ar trebui sa plece. Comanda un pahar de limonada, barmanul nu intelege ce vrea. O lasa in pace, sunt alti clienti mai interesanti care oricum nu sunt asa de prost imbracati.

Intr-o vreme i se aduceau ofrande. Era zeita, era si magie, era si fecioara, era si frumusete. Purtatorii tainelor o venerau, iar tacerea ei adapostea sunetul extazului. Ghida caravanele prin desert si lasa umbrele sa isi odihneasca picioarele. Intr-o vreme povestitorii traiau pe langa regi si califi, iar povestile cu luna le insoteau visele.

 

 

 

Cetati inchipuite

S-a schimbat de piele si a intrat intr-o alta. Nu suporta criticile aduse inainte de ritualul cafelei si mai ales in lipsa unor ochelari care sa-i faciliteze dialogul. Asculta, obsesiv, aceleasi propozitii si incerca sa descopere al 1001-lea inteles din „si au trait fericiti pan`la adanci batraneti”. Intrase in dus cu un gand si parca adormise cu capul sprijinit pe faianta pentru ca fierbinteala parea ca nu-l mai afecteaza. Imaginase logici ale picaturilor de apa care pleacau din urechi si ajungeau in talpi si isi promisese ca o sa salute cordial fiorul ultimilor stropi reci. Pe sira spinarii nu incercase nicio strategie, dar isi cunostea suficient corpul incat sa nu rise agravarea unor vechi angoase.

Nu-i convenea nimic. Un altfel de a spune, facil, ca-i placea totul. Cand ochiul drept ii batea, stia ca e soroc de nepasare. Paradoxal, deoarece lui ii pasa atat de tare, incat s-ar putea spune ca nu-i pasa de nimic. De unde si stiinta citirii din palme si ochi plangaciosi. Ar fi vrut sa-si doneze sufletul societatii comerciale cu raspundere limitata „Viata SRL”, dar inca era destul de reticient fata de asa-zisele metode chirurgicale metafizice.

Avea obiceiul prost de a asculta muzica foarte incet. Consecinta acestui fapt era un mod de a verbaliza in surdina. Concluzia era usor de tras de catre ceilalti: „ii este frica sa se auda vorbind”. Suferea, dupa cum lesne va inchipuiti, si la capitolul de comunicare cu sirenele. Fiind degustat de prea multe zane, ramasese cu un gust amar si un miros dulce-acrisor. Degustatul a provocat un la moda dezgust, dar presa vremii continua sa ii ignore scrisorile de amenintare cu revolutia intrinseca. Redactorii sefi il si poreclisera „Alunel”, fapt care il facea cu atat mai revoltat (el avand alergie la alune de pamant sau perle de mare).

Avea teorii si defintii pentru orice si oricine. Misterul lumii devenise o banalitate si incerca, deja, sa roteasca Luna astfel incat sa inceteze cu strambetele la adresa sa. Uneori, se ghemuia in sine si isi imagina ca devine propriul sau Soare. In acele momente si numai in acelea, transpira usor la tample si obrajii i se inroseau de emotie. Exercitiile fizice i se pareau pierdere de timp, ba chiar se certase si cu inteleptii din Vechime. Si lor, ca si altora, le explicase inutilitatea mersului cu picioarele pe tavan.

Creatura bizara, cu talpile mereu reci, eroul nostru tinea cu indarjire la inima sa. Ii asculta interminabilele lamentari, o sfatuia intru buna ei purtare, ba chiar o si punea la gat cand vremea permitea acest lucru. In schimb, ea, usor labila psihic, il necajea cu jocuri si drame inchipuite, sensibilitati camuflate in ironii si teorii ascunse sub pietre de cetati inchipuite.

 

Oracol

Draga, jurnalule public, intai statator de bloguri, amenintator de vorbulite

Nu prea am mai scris in perioada de cand am scris ultima data. Ne aflam intr-un deficit de povesti pentru ca e putin criza non-sentimentala. Pretul povestilor a inregistrat fluctuatii semnificative, iar pe piata inter-narativa indicii de basm s-au dus spre un minim istoric. Totusi, au existat si evenimente demne de mentionat. Am aflat ca am reputatie. Ceea ce nu e un lucru chiar rau. Ma maguleste, chiar. „Tu cu cine iti faci awareness-ingul?”  – O intrebare deja intrata in mecanismele fine ale consumului de ing-uri. Intre timp, masina spala si nici nu este constienta de ing-uri de astea metafizice. Jeleu, cum ar zice un baiet.

Am mai aflat despre beneficiile jocului de remi si in acelasi timp ascultam live cum se sparg pahare in platou si farfurii pe faianta pentru ca asa e la romani cu datina asta distructiva. Fetele ma place, dar fiind organizate in sindicate libere cugetatoare au grija sa se puna la masa negocierilor cu estrogenul pe fata. Ceea ce nu e chiar rau – chimicalele astea ne tot imping spre a face minunatii. Dizruptia intervine atunci cand excesul de prea plin se loveste de interesul de prea putin (fapt cunoscut in mediile academice).

In alta ordine de idei, cred ca hipsterii sunt niste creature bune de mers prin cluburi&intruniri de arta. Stiu, n-am de cine ma lua si ma iau de acesti domnisori. Domnisoarele, cum este firesc, face ce vrea dansele. Cum nu exista sa lovesti o fata nici macar c-o floare, nici nu trebe sa le criticam pentru ca domniile lor sunt defective de autoironie. Sau asa umbla zvonul aka reputatia. Am invatat cuvinte noi ca de exemplu „carici” si „tarzanei” (parca…) si am demonstrat ca pentru o idee se merita sa stai sa bei bere. Adica o idee buna.

In incheiere, tin sa imi exprim gratitudinea pentru tot ce ma inconjoara: sticla de suc, borcanul cu soare, scrumiera si cana de cafea, cu cafea, pentru cafea. Traiasca Revolutia Sexuala si destuparea la bibilica!