portret de necunoscut

Chipul lui avea o mie de cristale prinse de emotii si grimase. Ea il vazuse in coltul barului. Se pierduse intre o lumina beata si o ceasca de cafea. I se parea ciudat cum ii putea vedea ochii fara sa ii observe restul corpului. Erau ochi de inger decazut din drepturi.  Arata de parca isi pierduse vointa de a mai  crede. Nici diavol nici vreun heruvim cuminte. Undeva prins intre doua stari antagonice cu smarald tare si rece unde ar trebui sa fie irisii. Era privirea unui devorator de suflete, plapand ca un prunc. Miscari nervoase ale mainilor, altfel ascunse privirilor. Isi faceau simtite prezenta doar prin sunetul spart de un lemn mucegait de prea multe istorii. Se temea sa se apropie de masa aceea. Ea ii ghicea fragilitatea, il simtea ca s-ar fi pierdut la primul fum si s-ar fi inecat. In acelasi timp nu putea sa scape de frica pe care i-o provoca. Stia ca nu o vazuse, statea in celalalt capat al barului. Muzica stridenta si luminile chioare o acoperau si o provocau la exercitii de fantezie usuratica. Ii ghicea mastile cu care se acoperea. Stia ca trebuie sa razuiasca fiecare strat de piele pentru a-l citi. Ce o uimea era aparenta lui nepasare si zambetul crud pierdut in zat. Parca era crescut cu ironie si parca se hranea dintr-un sarcasm sec. Avea atitudinea unui jucator la ruleta, aparent dezinteresat de castig. O ambitie vecina cu psihoza si un tumult de eu-uri daunatoare celor care sunt saraci cu duhul.

‘”Cine sunteti?

Nu cred ca aveti dreptul sa ma intrebati asta. Ma disecati de minunte bune si tot incerc sa ma hotorasc daca sunteti sau nu intreaga. Altfel nu gasesc nicio justificare felului in care ma tot gustati cu lentoare.

Sunt in cautare de suflet. Mi-e frica sa umblu singura, sa ratacesc aiurea fara sa am, macar imaginat, un atribut al placerii.

M-am cam saturat de discutiile astea inutile. Mereu, aceeasi constanta. Mereu aceleasi ecuatii. Zi-mi ceva de care sa ma pot agata.”

In doua minute s-au ridicat de la masa si au iesit. Nimeni nu stie ce si-au spus. Cu ce mantra l-a fermecat, sau ce sperante i-a pus pe piept. Ce prostioare l-au facut sa zambeasca sau ce secrete i-a impartasit. Nici macar, intr-o confesiune, nu si-a putut aminti. Cumva, i-a retezat scurt toate emotiile si i le-a disciplinat. A scris ca a fost prima noapte in care a dormit fara vise.

toamna este un fel de plans cu batista altcuiva

Daca as intinde putin, doar putin, mana as atinge norii astia gri-bosumflat. Si i-as scutura putin de ploaie si as fura doua palme cat sa imi fac o vata de zahar. De dimineata am prins soarele muncitoresc cum iesea el, fix dintre blocuri, si se holba la mine. Surprins parca si o idee buimac. Ma vand ca un sensibil, dar adevarul este ca niciodata nu am fost prea delicat. Am trecut cu bocancii prin balti fara sa ma uit inapoi, cu mersul asta al meu ciudat de gascan saltat. Apropos de batiste. Daca sfintii plang si se supara, cine le ofera o batista in semn de pretuire? Clasicismul asta ma nenoroceste.

Si prind la domnite. Trebuie sa imi fac profilul consumatorului de elfdelamare. Pam, pam, pam… strategii cu parul nespalat si mirosind a placeri optice induse din partea stanga de unde ma ameninta blocurile cu antenele lor stramb-fragile. Iar am pofta de scris (foarte bine, cititorii se bucura) je la fel, tata ca are ce citi (ba chiar nu ma simt pervers in exprimari, deci cu atat mai bine). „Idei bune, grija la editat”… cand o sa ajung faimos o sa scriu si o carte despre pericolul reumatismului dintr-o poveste.  Dar asta dupa ce fac sistemul capitalist sa planga de bucurie, ofcors 🙂

Asta e ciudata mea filosofie politica de stanga defulata intr-o dreapta moderata. Citi doamnelor si domnilor si ceva istorie sau gandire politica. Parol. Prea multe povesti vi se urca la cap si apoi nu stiti de ce nu aveti orgasme cu ochii deschisi… Nu mi-am luat ochelari de hipster (nu am putut. imi pare rau, dar nu prea tare). Abia astept sa vad cum va vad prin ei. Asta imi place de mor. Sa ma joc jocuri de cuvinte jucause controland tonalitati juvenile.

Si o problema semi-lucida: Daca sufletul nu este in noi ci undeva in afara noastra? Si e un fel de fabrica asa de suflete si in fiecare zi ne este repartizat un altul? Fabrica de suflete SRL. Hihi, suflete cu raspundere limitata. Si un trup raspunzator nelimitat. Divagatiile astea sunt excelente. Servite cu o portie de suturi in fund pentru cei care comanda iresponsabilitate usor prajita in suc de struguri cu boabe gigant. Din italia. Luate din piata Minis. Papi la un bob de 2 ori. Pe incercate, chiar. Cam ca la suflete. Si imi pun unul, de nu  il vedeti 🙂

PS: Trebuie inventata meseria de alintator-alintat profesionist. Si trecuta pe drepturi de autor colectiv.

Teletavan

Am ajuns acasa si mi-am promis ca iti scriu o poveste si tot ma uit la felul in care imi vorbesti si cred ca povestea asta incepe sa se scrie singura. Nu e vreo aroganta, nu e nici lene, nu e nici macar un fel de autosuficienta verbala. Povestea asta incepe cu un soi de marturisire. Usor mai light ca intr-un lacas sacru, doar sunt in bucatarie la ultimele guri de cafea. Si imi inchipui ca urmele tale sunt pe marginea canii si ma uit asa atent la ea sperand, naiv, sa iti regasesc parfumul printre scrum si zat. Sunt un santier in constructie, ti-am zis asta? Putin praf mi s-a asternut printre vene si sunt finisat doar cat sa intrii si sa admiri holul. Nu, in camere nu este urgie si prapad, dar te-as tine mai mult in bucatarie pana cand imi sterg angoasele. Sigur,  o sa intram descaltati si o sa ne aruncam pe saltea si o sa ne uitam la teletavan. Si probabil o sa imi ceri o poveste. Eu nu stiu daca toate femeile sunt asa pasionate de povesti. Tu sigur ai vreo deficienta de magie si uite ca incerci sa iti iei doza in fiecare zi. Si eu cam sunt un dealer simpatic de cuvinte (ne)atent mestesugite. Ma simt infinit uneori atunci cand scriu pentru ca imi las bucati in fiecare cuvant si ma tot mir ca nu ma mai termin. Permutari de x luate cate y cu imprevizibile consecinte in mediul academicienilor de gargarite.

Aroganta asta ma duce invariabil sa scriu despre mine cand ar trebui sa scriu despre tine. Tot incerc sa caut intelesul ala de care tu sa zambesti complice si nu ma lasa forma sanilor tai care mi s-a fixat pe retina si ar trebui cumva sa imi intru in interior sa ii dau la o parte si sa vad si altceva. Bizareria este ca acest motiv nu e prilej de dezordine ci de liniste. Asta ma sperie cel mai mult. In loc sa fiu in locul tau si sa vad prin ochii tai sunt si vad prin mine, cand scriu despre tine, deci cumva ma lipesc neglijent si incerc sa mi te apropii.

Epilog

E mereu un sfarsit asa nesarat si cu lipsa de atentie. De cand cu inventarea teletavanului, noi oportunitati de marketing se ivesc. Lenea este observatie atenta, iar iubirea se transforma in desprins ochii de maini. Ce iti e si cu sensibilitatea astea. Nicicand, vreo spusa nu a putut fi atat de usor reinterpretata. Gata, ma duc sa fac curatenie. Mai sterg putin praful, mai spal. Cu ochii in tavan.

Raspuns la un elf uneori impertinent

Si promisiunea ca minciuna poate fi si frumoasa, si brutal de sincera. Asta zic ochii tai, ca sa raspund la o intrebare. Si ca dependenta asta rasfatata poate avea oricand un final de dezlipire de plasture. Scurt, cu dintii stransi, fara durere. Chiar si azi, sau poate, mai bine, maine. Nu raman oricum urme decat doar atunci cand zambesti nostalgic, aducandu-ti aminte ca ai cazut o singura data in genunchi. Esti un fel de indulgenta sau un premiu pe care mi-l atribui din cand in cand, pentru ca am fost cuminte astazi si am facut bine la scoala.

Sigur, ma chinui foarte mult sa nu pacatuiesc ca orice fata inca nu foarte femeie, si sa iau de suflet un oftat orfan, de placere bruta creata noaptea, in secret. Nu mai stiu cate am spus si cate am facut din mine in pauzele de cafea cand zambesc gandindu-ma la ceva ce ai spus tu, in treacat. O indulgenta de bataie de inima cam adolescenta, dar monitorizata. Te iert pentru ca niciodata nu ti-a fost frica de cuvinte, spre deosebire de toti ceilalti. In plus, le cunosti valoarea si le respecti intelesurile, mai ceva ca o fata sensibila premiata la cercul literar. Spre deosebire de toti ceilalti. Cum ar fi sa mori fara sa fi spus tot? Un prizonier inca in viata, intr-un mod inutil. De aia, ca sa stie toata lumea, elfii sunt elfi si ceilalti sunt restul. Acum nu te mai impauna si nu mai tot zambi, poate ca sunt doar partinitoare – dar stiu eu ce spun. Acum as merita o salata de vinete ca la mama acasa.

Ziceai ca nu stii ce cauti. Putin din disciplina carteziana a filosofiei nu ti-ar strica. Nu e de cautat sau de gasit, e de a (re)cunoaste cand apare. Si cand apare, apare, nu e nevoie de analizele tale. Si bineinteles, tre’ sa arate cel putin bine, evident, asta e regula. Altfel, prezentul oarecum relaxat devine, inevitabil, un trist si frustrat viitor. Am invatat asta prin demonstratii numeroase si experiente axiomatice si nu stau sa ascult clisee feministe cotcodacitoare si stupide. Dar inapoi la noi. Acum ti-as desena multe inimioare colorate cu creionul pe o foaie de dictando, sa o strecor la tine in penar. Sa nu ma tragi de codite, da? Mai bine urmareste-mi urmele de soare si de povesti frumoase pe piele. Cuvintele palpabile senzorial ti le las tie, te pricepi mult mai bine.

Nu voiam sa imi raspund la propria-mi poveste, mi se parea o impietate. Dar cum suntem asa de orgoliosi… asta o sa ne piarda pe toti intr-o zi, sunt sigura. Dar daca iti ascund povestea asta, mototolita intr-un buzunar, sa fie a ta, stiu ca my secret is always safe with you. Si nu am emotii in ce te priveste, tu, cu angoasele tale, cu intrebarile si dorintele tale, cu rautatile tale spuse lejer ca si cum ar fi si inocente. Esti deopotriva foarte bun si indeajuns de rau asa incat sa nu ti se piarda urma in lumea larga si mediocra. Ai talentul care iti trebuie. Si sfiala in proportia potrivita asa incat sa demonstrezi ca nu miss universe va salva de fapt balenele albastre. Cred ca repet deja ce ai zis tu odata despre sfiala dar e adevarat. Ma uit la ne-sfiosi si mi-e jena de pateticul cu care se infasoara. Ca si cum ai incerca sa mergi cu tocuri cui prin colb de ulita.

Deci asta sa fie declaratia mea de dragoste pentru tine si pentru oamenii-elfidelamare, in general. Si pentru mare, orice mare care are tarm cu nisip.

santier de suflete proletare

Ochi. Scrie-mi despre ochi. Cum ma pierd in ei de fiecare data cand. Ma gandeam in metrou ce fel ar fi povestea asta. Intrasem iar in „as putea speria tot stolul de berze cu ce imi trece prin cap acum”. Povestea ta nu ti-o scriu pe piele pentru ca gasesti delicii nepermise in a te oferi soarelui. Erai o voce, un alterego al meu, o sexualitate pe care ti-am recunoscut-o din primul mesaj. Tastam si parca ti-as fi penetrat fiecare gaura cu degetele, parca eram un fel de alga bolnava de atingere. Cu repezeala si furie si excitare. Ca prima data cand am facut sex. Mi-ai ghicit si atunci ochii si cu lumina inchisa si cu jumatate de haine imprastiate pe jos sau pe noi. Ochi. Scrie-mi despre cum imi place sa ma pierd in ei atunci cand imi nasti fantezii. Nu stiu ce ghicesti tu in ei, cum ajungi sa-mi intri in maruntaie si sa-mi scoti placeri pe gat si pe sex. Parca ai plonja in ei, asa in albastrul ala sters cu pete. Si te-ai zbate atunci cand iesi la suprafata si parca ai cauta inecul. „Draga tarfa”. Asta imi suna acum prin cap. Si tu stii de ce tarfa, si tu stii de ce draga. Si tu stii ca salbaticiunea ta se pierde in scari de bloc sau praf si sudoare si putini au idee ce vulcan esti si cum faci cand juisezi si cum mirosi cand inima iti bate atat de tare incat iti vine sa plangi. Sau poate imi inchipui eu. Si fantezia mea s-a pierdut in sexul tau. Nu stiu. Sensibilitatea asta ma enerveaza pentru ca imi aduci aminte de mine si-mi faci pofta sa iti desfac carnea si sufletul si sa le analizez rece in timp ce-mi lingi gatul si imi cauti ochii. Ce dracu vezi in ei? Sa-mi zici si mie sa postez, sa ma dau mare si mic si sa ne ascundem amandoi sub un fel de camuflaj al dorintelor. Nici nu mai stiu cat e povestea ta si cat e a mea. Stii ca sunt orgolios. Bine, fie ca tine de data asta. Pastreaz-o. E a ta. Eu ranjesc, ca de obicei, cand suntem goi.

nepoveste

Nu a fost odata ca niciodata. Nu a fost nicicand, niciunde. Nu era nicio ea si niciun el. Nu exista niciunul si niciuna. Stelele nu straluceau, iar sperantele inca nu ramasesera de veghe la capataiul niciunui suflet. Cuvintele nu aveau niciun sens, iar dorintele nu se pierdau printre degete fara niciun fel de astampar. Niciun fel de imagini nu se nasteau, caci vazul nu isi deschisese ochii. Sensurile nu aveau notiune, iar apropierea nu isi gasise rostul. Pe atunci, nimic nu era cum este acum pentru ca atunci nu avea nici sunet, nici simt, nici vocale nici consoane, nici erori, nici perfectiuni. Povestile nu fusesera inventate pentru ca nimeni nu stia sa viseze. Nici aluziile, nici metatextul, nici metafora, nici macar atributul nu se regaseau pentru ca semnele nu isi ridicasera idoli. Nici iubirea nu se nascuse, pentru ca nu exista inca adevar sau minciuna. Nu se construisera castele pentru ca valurile nu stiau sa vina la mal. Tristetea si fericirea nu cochetau pentru ca nimeni nu stia sa planga. Nu se inventase nici apusul, nici rasaritul astfel ca nimeni nu stia cum sa picteze uitarea. Nu se auzea nicio muzica pentru ca talpile nu stiau sa paseasca nedelicat, iar auzul nu invatase sa asculte. Nu se zideau logici pentru ca A si B nu erau parte din nicio ecuatie. Nu stiu cum a inceput si nici nu stiu pe altcineva care nu stie pentru ca memoria nu se hranea, pe atunci, din amintiri. Nu exista interesant si interesat, nici ironie si nici seriozitate si nici macar vant sa le sufle in panze. Nimeni nu se intreba nimic si nimeni nu se mira niciodata.

Niciodata nu a fost o data.

niste RAM

Ultimul etaj. Decor ajuns obisnuinta. Picaturi chinezesti dintr-un robinet care trebuie schimbat. Nici macar nu-mi arde sa scriu povesti. Am ras azi. O pagina de jurnal abandonat. Cred ca dau prezumtia de interesant tuturor alienatilor care isi inchid amintirile in cuvinte. Imi par discreti si cuminti. Mi-ar placea sa scriu o scrisoare. Pe hartie. Sa ajunga prin posta undeva. Eu, maniac al internetului, duc dorul mirosului de cerneala si pix prins catre destinatar. Scriu inca pe agende. Mazgalesc. Imi place obiceiul asta. E reconfortant. Mici transgresiuni pentru a acoperi un gol. Gornete? Cine se mai bate cu ele? 🙂 Fiti fara teama, nu imbatranesc. Doar sunt putin de tot nostalgic. Cand eram mic, mergeam de la tataia la matusa Marioara pe un drum flancat de dealuri cu scorburi. Tin minte ca mi s-a spus ca acolo ar fi serpi. Era teama aia de copil mic. Fascinatia pentru lucrurile mari vazute de la mica inaltime. Acum cred ca si-au pierdut statutul impozant. Imi pare rau ca nu mai sunt pici, dar nu atat de tare incat sa ma preschimb in vreun ciresar modern. S-au inventat atatea subterfugii de atunci ca mi-ar fi greu fara ele. M-as simti un pic aiurea, parca fara un simt.  Un fel de olog social. Tin minte gustul de banana verde. Si de spital cand mergeam cu tata sa imi ciuruie aia fundul ca faceam rosu in gat si febra. Sensibilos tare 🙂 Primul sarut. Tin minte locul si cum ma simteam. Rusinat ca nu mai sarutasem o fata inainte. Fain. Senzatii stocate intr-o baza de date umana. Lupta de la gradinita. Bancurile spuse la coltul de rusine dupa ce ne-a prins tovarasa educatoare ca arbitram un K1 gradinita combat. Primul telefon mobil. Caramizile cu display verde sau portocaliu. Cofetaria Callatis. Jucam carti pe pedepse si ne strangeam gasca vesela si faceam ca toti dracii pana ne simteam si plecam. Petrecerea monstru de la Miruna. Fata lu Gabi carand ligheanul. Dezastrul lasat in urma. Papagalul fugit al lui Sebi. Covorul din sufrageria Adinei. Cyuborgul Gigi in Vama, lovit de masina si scuturandu-si calm praful dupa el 🙂 Garsoniera din Pantelimon. Apartamentul din dr Taberei. Cel din Titan. Dune citit pe calculator. Raymond Feist scos la imprimant in perioada licentei si citit la bataie cu Maiorescu. Asteptarea rezultatelor la bac. Visinata lui Ovidiu. Rasul isteric din timpul orelor de romana. Dansul in jurul catedrei. Vodca cu dl profesor de latina si notele minime din lucrari. Petrecerea din clasa a 4-a cu scheme de dans si majoratul din Siemens.17 trandafiri :)) Mai trebuie sa mai zic? Oftat pe o bancuta din Saturn cu Anda. Perlele monumentale. „Valul”. Terasa improvizata de la sens. Am impresia ca daca uit ceva, fac o necinste amintirii momentat uitate. Sunt atat de multe. Dansul de dupa luarea licentei din Vama. Tipa din cort cu care nu m-am vazut apoi in Mangalia, la Posta. Ce idiot am fost. Ma chinui sa imi amintesc numele ei. Prima partida de sex la cort. Cum sa pierd asa ceva? 🙂 Tabara dintr-a 9-a. Casutele alea. Tabara din cls a 4-a cu geaca de blugi si dansat in cerc. Prima data cand l-am auzit pe Puff Daddy. Dragos ninja si pus pe caftit localnici. Grupul vesel 1. Grupul vesel 2. Andreea pe faleza in Mangalia. Bamse. Alchimistul foarte prost editat si cu pagini care se desprindeau. Stripteauza de la ziua Adinei. 1 mai-ul ala de kkt. Andrei dupa ce vorbise la telefon cu mama Adinei. Revelionul de la Gigi si tradarea Roxanei :)) Diablo de pe pentium 3 jucat la Marius acasa. Venitul de la scoala in graba sa prind episodul din „Highlander”. Mangazone. TF1. CD-ul cu Loreena cumparat de pe plaja din Neptun. 1 mai-ul cu verisoara lu Emil la Neptun. Revelionul la Emil acasa :)) „Dar fetele ce fac” de la Fane. Gabi in baie la Sz, tot de Rev. Eu fugit la Cluj cand tata venise la Bucuresti. Dune pe calculatorul lui Emil. Teresa de langa Grozavesti cu Irina si Oana. Friends. Tone de Friends. Sandokan vazut la Farul. Vacanta Mare tot acolo. Concertul Phoenix cu tata si Ovidiu de la Neptun. Concertul Timpuri Noi din Jupiter. Cargo. Dialog. Connex. Ploaie multa. „Dont worry man, they`re probably empty” din Vama.  Hot Stuff. Vama Veche. „Si aia ce aveau? O lopata” de pe plaja din Venus 😛 Casetofonul cu moneda din masina. Daft Punk la maxim. Si cate si mai cate 🙂

Cand ma plictisesc, mai deschid un folder si ma amuz singur de ce cretinisme facea. Sau ma emotionez, sau, sau, sau.

de ce?

Uite de aia.

Ca deceul asta ma aduce pe mine in cauzalitate si ma pune sa analizez cand altii viseaza cai verzi pe pereti si eu imi induc stari psihotice sub imperiul unor angoase pe care o sa le am probabil si in vreo 3 ani cand o sa fiu poate un pic mai bine si nu o sa mai scriu povesti ci adevarate romane pentru struti cu pene si sirene care ma tot enerveaza, dar pe care le-am acceptat pentru ca mi se pare liceul este si un pic de stare molcoma. Eh, si altii scriu asa fraze lungi si fara noima si se dau rotunzi si deschisi la suflet sperand sa atraga atentia ca dubiosul ala din Vama, neo-Grigul romanesc cu 3 caprite dupa el si priviri de bovine (si a mea) care ranjeau cand grupul ala bizar nu facea decat exercitii pentru coloana cum remarca o vaca la vreo 50 de ani (vaco, mergi de paste linistita tot cu E-uri te papam). Editati, editati, editati imi suna in cap ca un fel de mantra asa budista, neo-neo-neo creativitatea (daca ar exista un Zeu pentru creatie l-as baga in gradina carpatina si i-as da numa „de la mare” ca „de la munte” e luat (stop pe verde eu m-am gadint intai)). Dubla dubla paranteza intre duble duble montaje (ma misc in reluare la fel cum tastez la o tastatura conectata la un calculator cam virusat de principii si comitete, dar merge si asta e important (lasa ba ca merge)). Egrete gasculite, Matrioshkti (care e pluralul?) (eh, m`am inrosit putin ca ma simt impostor in lumea celor care nu cuvanta), lupisori, viitoare lupoaice am deja o invidie profunda pe astia/astea de 20 de ani „Lasati ba cartea ca parintii nostri ne-au mintit, mai bine furati, fiti smecheri, cool, enervant de frumosi si batuti in cap de soare (stiu, darm am zis ca sunt invidios), raze UV, PLM, OMFG, ROM, KKT si care or mai fi”. Prea multa caldura mon cher, si deceul asta parca are niste saruri de transpiratie si sapun DOVE (nici nu-mi pasa cum se face, asa de bine ma curata de toate gandurile rele care este si ma face sa ma alatur corului de domnisoare cu frica in san (mititel si cam lasat).

DeCe? De kiki de miki de trei lei ridichi(i). Ca exista prea multe alunite pe metru patrat, prea multa rautate in oameni (trist, trist, extravagant de trist) aceleasi cuvinte, aceleasi erori capitale de matrice cu manecile suflecate (eu sper sa imi bubuie o idee insiruirea asta altfel m-am fript/ars/lesinat/abuzat), de ce asa, de ce nu asa, de ce acum, de ce fara 5 minute nici macar nu este un dece decat prin asociere  cu vreo miscare liliputana a secundelor (lili putana aduce periculos de mult cu lili puta/penis… ups). Pana la urma asa de mult ups prin lume ca unul in plus nu strica (zic sa exageram cu tot si cu toate). Ce imi plac geniile descoperite. De ce-ul meu cu dece-ul vostru aluneca asa duios si imi trece si maseaua, a trecut deja, nici nu mai exista, de fapt sa scrii un roman nu cred ca este prea greu, mai greu este sa-l publici am incercat sa le explic asta se pare ca m-au inteles fara virgule viata ar fi mult mai complicata pentru ca virgula este un fel de a atentiona ca totul trebuie domolit (imi plac povestile spuse cu intonatie deci si cu virgula).

Deci de ce este un delir tremes (ce notiune misto, (a venit si virgula)) cred ca este a doua in topul preferintelor dupa NB. Nu noapte BUna mici ingrati ci NOTA BENE.

PENTRU CA deceul este la fel de cul ca si cum-ul (va las sa interpretati) decat ca este mult mai serios.