Posts Tagged 'poveste'

sufletul din scara blocului

și-a transformat carnea în ruga pentru păgâni.

a îmbrățișat tare beata cometă și a schimbat praful cosmic pe farduri primăvăratice.

s-a preschimbat în mici electroni puși pe hârjoană cu lumina.

Era primul freamăt al florilor de tei, iar părul ii mirosea a iarba cosită în zori și ploaie de toamnă hâdă. Purta un zâmbet tâmp pe chip cu un fel de mândrie aristocrată de parcă voia să provoace dinadins reacții mitocănești ale scuipătorilor de semințe și complimente de pe stradă. Îi lasă s-o pipăie prin scări cu miros de pișat și spital. Puțin, cât să le zâmbească complice când se pătau pe pantaloni. Uneori, statea preț de câteva secunde să le înțeleaga privirea. Imaginați-vă ca și boii au ochi blajini, la fel cum și idioții sunt cocoși în grupuri mari. La fel ca și ei – preadevreme ejaculații de după piața de flori din cartier.

a murit într-un accident stupid. a alunecat pe scările de la metrou și și-a fracturat capul. La Urgență, medicul de gardă nu a mai putut face nimic. În loc de sânge ieșea apa de mare sărată. Oasele se preschimbaseră în fluturi. În poarta spitalului, scuipătorii de semințe așteptau resemnați. Veniseră să vadă daca stupidul accident e cumva transmisibil. Să nu carecumva să se trezească din al lor cumplit de monoton coșmar.

creatura

sunt o creatura de mare

am alge pe la incheieturi – un semn de buna purtare.

bat fier, nasc iluzii, traiesc in sine c-un gol de virgine confuzii.

sunt pe buzele calatorilor grabiti care arunca cu pietre sperand sa prinda calutii prin ape pititi.

vietuiesc prin degete arse de soare umplute cu nisip si forme de jucarii ce amintesc de eternul nimic.

alerg din scoica in scoica, uit perle de intelepciune prin castele ce au uitat sa imbratiseze valurile

iubesc prin golfulete felul cum soarele iti iubeste pielea ascunsa de priviri indiscrete, atat de sfios incat roseste de emotie si explodeaza.

ma topesc dupa corabii naufragiate cu ale lor povesti scurse printre butoaiele de rom si dor de tarm.

urc pe creste de valuri pline cu spume si gadil luna in primul patrar cu chansonete pline cu sare… si piper.

am mainile biciuite de corali, miros a cozonac din talpi pana in varful nasului.

sunt o creatura de mare delicatate. sunt o delicioasa pe nepusa masa. le dau pionilor un sut in fund si nebunilor un bobarnac peste buze.

Fara titlu

 

Am zis ca-ti scriu o poezie

Doar s-o ai, ca nu se stie…

Zici ca nu iti poti gasi o zina

Si  preferi sa fie si rea si buna

Ca nu e de fapt o optiune

Si ai vrea s-apara indat’, pe bune?

Cum ca in jur sunt iele multe, si printese, si craiese

Dar niciuna nu e zina, si cadana, si pagana

Ca s-o  chemi frumos din deget, ea sa vina, fara preget..?

Si c-o vrei si balerina, seara insa, clandestina

Si suspect de aranjata, cu un toc si cu o geanta

Sa te insoteasca , iata, unde vrei. Si de-ndata,

Sa iti spuna ca esti unic si chiar maine ,

Sa apara ca din luna, si la gat cu o capsuna.

Asa fata nu stiu unde sa gasesti, dar tu incearca.

E pacat sa o lasi balta.

Totul e sa stii s-o vezi, cand apare la amiaza

Si se uita fix la tine, n-ai simtit ca se-nsereaza…

Si deodata fara-un sunet, iti sopteste : hai acasa.

Pana atunci insa, e vreme

Sa te-mbeti cu crizanteme

Sau din contra, cu pansele!

Este timp s-o cuceresti si apoi s-o zapacesti,

Dar acum, sa recunoastem,

Este clar ca nu-ti doresti, tu chiar maine, s-o ‘ ntalnesti.

Si nu cred ca as gresi prea tare

Sa iti spun ca abordare,

Cel mai bine e sa stii

Cand sa pleci si cand sa vii.

Intre timp, nu ca-s desteapta,

Sau ca stiu mai mult, dar iata,

Eu iti dau un sfat,

Asteapta.

(Nu pe mine, ca-s luata!)

 

by Clandestine

Corabia Nu ma uita

Pe corabia „Nu ma uita”
Un matelot, betivan, fuma din catarg
Si o sirena se lafaia la adapostul randunicilor
Sa scape de soare si ingeri miopi.

Era un trib ciudat, plin de creaturi cu rau de inaltime
Se temeau de vazduh si vorbeau cu naduh
Pe melodii care suna a lene si nepasare.

Nimeni nu stia cand plecasera din port sau unde trebuiau sa ajunga
O ardeau pe mare este un fel de spune
Ca faceau focul din lemn de cochilie si timona dezorientata
Isi astepta, cuminte, destinul.

Nici ca le pasa ca isi devorau barca.
Ai fi zis ca sunt deja intr-un Eden marin
Ca papa pesti marinati si se joaca de-a cavalerii cu vaslele.

Echipajul nostru facea cu ochiul lunii. Isi plimba vederea
Si saruta reciful de corali de parca ar fi fost cel dintai sarut
Din care au fugit, dupa eoni de tristete, celelalte saruturi.

Noaptea, ei se ghidau dupa stele si praf de sori explodati de entuziasm
Ziua se legau de vreo balena care sa-i remorcheze pana la cea mai apropiata statie de visatcuochiideschisi.

Pe corabia „Nu ma uita” nu e nici sare nici piper
Nici sobolani sau sticle de rom.
Doar o alarma care isi trezeste visatorii
Sa prinda metroul.

Softcore san

Un san mai mic este mai voinic
Si-are sfarcul arogant precum un legendar combatant.

Se cade insa o precizare
Sarutati-l doar daca va simtiti in stare.

Asteptati sa va strige ca sa-l muscati
si nu fiti grabiti; ati putea fi certati.
Abia dupa ce e dezbracat, misterul apare,
Si uiti de haine si rusini si vorbele dulci, culese din mare.
Uneori, ca mari vanatori de comori,
suntem asa grabiti
Ca ne imbatam cu parfumuri de sex pana in zori.

Si abia dupa ce te-ai trezit
Ti-amintesti ca te-a bantuit
Forma sanului viclean
Care spune povesti cu alean.

 

amintiri din viitor

Sunt un bit care alearga printre like-uri si coduri. M-am dematerializat cat ai zice „dematerializat”. Fiinta mea este compusa din unitati de masura vizibile cu tasta libera. Am incetat sa ma uit inspre mine de cand am descoperit avataruri in spatele terminatiilor nervoase. Moleculele isi dau retweet-uri, iar plamanii imi dau poke de la prea mult fum. Ca de obicei, nu le raspund. Sunt un introvertit care se ascunde in spatele muschilor de silicon si cipuri si striatii energetice. Incap intr-o poza, dimensiune standard, si url-ul nu-mi este nici prea lung, nici prea mic. Cat trebuie sa dai click si sa shareuisti altora. Am gramatica simpla, fara diacritice. Vreau + sa ma ridic in google, sa ii iau elexirul. Pun pariu ca Atena sau Paris nu s-ar fi gandit ca nectarul antichitatii se va transforma intr-un algoritm matematic. Nu vad mai departe de lungul nasului pentru ca am renuntat la celelalte simtaminte. Am descoperit instagramul si miros pixeli cu pofta unui obiect foto luat de pe www. Vand povesti virtuale, inspiratie proprie si expiratie impersonala. Am uitat cum e sa iubesti, dar am un relationship status volatil. Ba sunt complicat, ba sunt singur. Inca trebuie sa ma decid la o inimioara ca sa atrag atentia altora in cautare de atentie. Va salut din viitor, unde sexul se practica in spatele ochilor inchisi. Imi dau enter de fiecare data cand imi pun cafeaua la plic biodegradabil si sunt atent la ultimele stiri eco. Aici, toate lumea e verde. Se fumeaza atat de mult verde incat insert pot. Shit del la vise chimice; nu sunt cool. Hipsterii sunt in muzeul Antipa. Lumea inca rade de ei si apucaturilor lor dezinteresate.

eu stiu ca existi

Eu stiu ca existi. Si mai stiu ca nu esti o scuza atunci cand trec usor peste suflete moarte de parfum purtat cu miros de tutun. Si mai stiu ca nu ma cunosti caci nu mai pierd vremea gasindu-ti alti fosti . Si mai stiu ca probabil ne vedem pasageri, pe la metrou sau pe nicaieri. Si mai stiu ca nu te intorci, exact… pentru ca-ti vine sa torci. Cred ca e de vina felul in care merg – usor ingamfat ca un fel de ratoi alintat. Iar tu… o pisica usor cam grabita. Mi-ar placea sa ma visezi uneori, cand luna se ia la harta cu alti sori. Sa te trezesti usor ametita, de parca tocmai ce-ai fost petita. Eu stiu ca existi. O poezie ascunsa in spatele salcamilor tristi. Un fel de vers pe care-l barfeste nisipul atunci cand sta la sueta cu timpul. Un soi de nepasare ce-ti mangaie glezna fugind sfioasa sa nu-si piarda trena. Atingi delicat tot ce te prinde pe inserat. Asa ai citit in basme uitate, totul se leaga de ganduri curate. Dorinte frivole, stropi de nectar stau in balanta primului dar. „dar nu mai vreau asta, dar nu-mi place asa, dar ia-ma odata si nu ma mai da. copil facut din piese de scoici, alunga-ma-n tine. hai, daca nici tu poti…eu stiu ca existi. doar te-am vazut cand te uitai la mine ca un pierdut. recunosc, eram curioasa. ce zici? ma lasi de mireasa?

si pacatosi si visatori

Si bacante si tot felul de rugi duse catre zei cu maini pofticioase. Si muzica pe care si ingerii pacatuiesc si cad. Si zgomote de palme si de fosnituri de rochii si de fire de par trecute prin coltul buzelor. Si poeti atingand muze care se lipesc de tablouri si se ingroapa in zambete si pacate. Si intuneric si umbre dansand peste maini si ochi dand tarcoale luminii si acoperind-o cu picaturi de extaz. Si fiecare saman furand suflete fara ritm, vointa sau desfatare. Si ea traind, intr-un cerc, facerea si desfacerea lumii sub priviri hulpave de tigari si neoane. Si intregi imperii naruindu-se sub pietre plangacioase si lemn lecuit de memorii si suferinte. Si orgii de oase si carne lipsite de rusini si rugaciuni. Si Eve seduse de serpi sedusi de pofta. Si lacrimi dulci de reptile umane chinuindu-se sa inteleaga targul pe care il fac de fiecare data cand viseaza pacate. Si vestale si hetaire legate la gatul tau, de fiecare data cand te apuci sa imi povestesti primele pacate cu care am sa plec.

a doi

Ar trebui sa ma plimb mai des cu microbuzul bucuresti-constanta. Nici nu ati banui cate perle de intuitie mi-au dat rotocol in timp ce incercam sa ma transport in clasa a 7-a si sa-mi gasesc o pozitie de somn pe fuga intre 2 benzinarii pe autostrada. Mi-am dat seama ca daca as fi genial as scrie ca Miller, dar cum nu sunt… scriu ca mine. Mi-am reamintit de cenzura autoimpusa, impusa de parinti, de buna cuviinta si puritanism. Am dezgropat metehne voyeuristice si am incercat sa imi aduc aminte cine era tipa care a stat langa mine. Sigur o stiam de undeva. Poate chiar dintr-un alt constanta-bucuresti-3 ore juma-cu popas de 10/15 min. As fi vrut sa fi avut laptopul cu mine. Scriu mai bine pe hartie digitala. Am avut cateva minute de inspiratie si acum nu particip decat la un exercitiu nefiresc de rememorare. Ca si cum ai bea o cafea rece si plina de zat dupa o noapte de betie. Destul de neplacuta senzatie, chiar daca face bine la cap. Scrisul mi-este la fel de necunoscut mie, cum este altora. Uneori trebuie sa stau vreo 10 min sa descifrez ce am scris cu cateva nopti inainte si azi ma gandeam cumva ingrozit ce spune asta despre mine. Ca nu ma pricep? Ca sunt atat de desuet cu mine insumi? Ca respectul pe care mi-l port are greutatea unui fulg de nea? Facebook-ul asta ma ingrozeste cu ale sale creaturi la care ma uit jinduid sa le traiesc amintirile. E atata harmalaie in povestile altora incat, atunci cand raman fara povesti de urmarit, deschid wall-ul si ma plimb asa, ca un schiop prin baltoace, prin vietile altora. Un defect locomotoriu, fara locomotive pline de tel sau motoare pline de aburi si ambitii. Visul meu asta este: sa chem un evaluator sa-mi evalueze spiritul, sa-mi zica, fara putinta de tagada, cat valoreaza, cate uncii de aur atarna in spatele pleoapelor. Sa imi dea chitata, sa mergem la un notariat de suflete ochelariste ca sa stim o treaba. Sa imi agat o insigna si, dupa putinta si nevoi, sa merg tantos sau, din contra, spasit prin lumea mare.

„adi, cica nu vrea sa auda de baieti momentan” imi suna un fel de „adi, nu te mai juca cu chibriturile” sau „adi, sezi bland ca trebuie sa vina garnitura cu unghii rupte de nervi din lagarul de scos peri albi la masculi”. Funny si, asa, emotionant. Mi-ar placea chiar sa fiu rautacios, sa ma plang asa bulversat de gasculicismul fetelor si femeilor, sa acuz ca un procuror nazist coasta si bucata de pamant cu lacrimi. Nu pot. Nu pariu. Nu netrebnicisme. Mi-ar fi placut sa scriu ca Miller. Imi lipseste, cred, gena cruzimii. Parfumul ala de tamaie si carpetele groase de la tara si mirosul de lana veche. Poate nu sunt atat de sofisticat pe cat mi-ar placea sa fiu. Paradoxal, pentru ca  metafore si jocuri de cuvinte si un soi de scanteie, am. Poate nu e har, dar poate este imaginatia unui har ce-i da si forma si continut, care-l umple si care substituie seva aia de curge prin sangele unora binecuvantati de istorie. Am mai scris eu despre conditia mediocrului, subjugat de propria-i constiinta, de ethos-ul unor degete din care nu apar decat iluzii, care nu au ceva doar al lor. Mai scriu pana uitam cu totii micile pofte orgolioase de canibali dusi la dansuri de societate. Asta vrem, de fapt. Sa ne autoflagelam sperand ca cineva o sa ne smulga biciul din mana si o sa ne alinte, grav si plina de emfaza, orgoliul ranit.

Oare asa s-o fi simtit si Papini? Ce orgoliu nemasurat pot avea elfii atunci cand isi redescopera pofta de suflete. Suflete carnoase si suflete scheletice, suflete mustind de prostie si suflete aride, suflete inventate si suflete cantate. Ar fi trebuit sa scriu mai devreme, acum vreo sapte ore, pe a doi, pe atunci cand a unu visa la a doi, ranjind in gand a bucurie si inocenta.

foto

Fauritor

 

Semnele arătau ceea ce el ştiuse de la bun început. Corbii deja urlau a bocet. Nimeni nu i se putea opune, nu acum când era îmbătat de atâta putere. Șiroiele de sânge hrăneanu pământul şi urletele coifurilor frângeau spirite și oase.

Satul fusese slab apărat, doar câţiva fermieri cu mai mult curaj decât pricepere. Ieşind din pădure plecase cu un gând sumbru, al unei înfruntări uşoare. Acum zâmbea crud, apreciind efortul celor care îşi amână moartea. Ce voiau să demonstreze? Că ştiu jocul tăişului de sabie?

Era singur, cum îi dicta ordinul. Era un Făuritor. Nu avusese nevoie decât o clipă pentru a trece de întăriturile construite în grabă, jucând aceeaşi piruietă a morţii, cântată de atâtea şi atâtea ori. Săgeţile îl ocoliseră, le ştiuse, înainte să fie trase, dorinţa. Moartea naşte moarte… sătenii uitaseră acest stih. Se împotriveau în van, luptând întru propria pieire. O sabie ruginită și spartă în apropierea sa. Alta şi apoi alta. Un zumzet al haosului. Ce glorie era într-o rugină? Poate că nu fusese o alegere ideală, dar avea nevoie să desfacă viaţa.

El făurea Pieirea fără moft, fără orgolii. El trebuia să ucidă. El era primul herald al Morții. Spaimele lor îi dădeau putere, urletele deznădăjduite îi aduceau liniștea. Gânduri răzleţe în timp ce dansa printre morţi.

Clopotele templului încă se mai auzeau, când totul tăcuse. Nici plâns de copii, nici urlet de bărbaţi, nici tânguiala de femei… Doar clopotele leneşe se unduiau, încet, şoptind primejdie. Îşi şterse sabia de un chip murdar şi se aşeză la poarta templului. Ce imagine dezolantă. Coifuri stricate şi săbii ruginite. Casele mici, băgate una într-alta, sărăcăcioase la fel ca trupurile lăsate tribut. Ştia prea bine că toţi cei atinşi de întuneric se vor odihni curând. Ştia acest tablou așa cum îşi ştia propriul chip. Nu era nimic nou, nimic care să îl reţină prea mul. Îşi strânse mantia mai aproape de corp: „Doar nişte suflete sărăcăcioase.” Ultimul gând înainte să uite.

sursa foto



%d blogeri au apreciat: