un fel de jurnal pe care niciodata nu-l tin

azi mirosea a portocale in metrou. nu-mi dau seama cine si cum. o fi fost de la luna. ne-a transformat pe toti in niste varcolaci picati dintr-un portocal. n-as obosi sa iti tot zic de luna. o pictez mereu in fel de fel de cuvinte. adevarul e rece. crud. n-are niciun fel de lumina proprie si totusi iti deseneaza un zambet tamp pe chip de fiecare data. remnisciente ale copilariei. lumea (atat de generos spus) e ba tampa si fada, ba fericita si fada. picata intr-o cada. cu ganduri de fatada. intr-o lada? oamenii se nasc si mor, visele le sunt uitate. e un fel de talmes-balmes existential asa in care toti stim ce se intampla, dar mereu suntem luati prin surprindere. intre timp, cei interesanti isi caute interese, fashionistele fashionizeaza, micul grup de 0,2% de „lume buna” traieste cu bula ei. bula e intotdeauna prezent printre noi. dar acum este mai bine imbracat. parizerul se cumpara tot la suta de grame. autobuzele sunt pline, fitele sunt line, fetele sunt fine. povestile se tes mai greu. razi, plangi… lor nu le pasa. mereu spune oricarei dudui ce se uita in gura mea: draga, povestea e o alta stare de agregare. duduia da, de obicei, din cap aprobator. oare la ce s-o gandi saraca? uite-l si pe ochelaristul asta, nu mai stie ce sa zica sa-mi bage mana in pantaloni si sexul pe unde il las. dar pe barba mea inca netunsa ca asa e. de povesti, zic. va ridic. uneori nu stiti, dar nemurirea nu e chiar imposibil de obtinut. traim in lumea 2.0, dar eu vorbesc la telefon despre patul 6.9. par exemple: ideile vin din mers. nu e musai sa le ai avant la lettre. uneori e suficienta o coala alba de hartie.