Un curcubeu lingusit

E o creatura stranie, facuta din petice de curcubeu
Lesne se observa, de cum paseste in empireu.

Are un fel de joc cu buzele si nasul
Un cor de trubaduri abia i-ar povesti glasul.

Rade mult, se enerveaza precum gerul de iarna. Orice gand rau nu aduce foloase,
Se inchide intre buclele din par soptind ironii cam taioase.

E o creatura creatoare de moda
De cum sa purtam ciorapul rosu, de cum sa ardem sutienele in semn de protest
Are nisip printre degetele de la picioare, chiar si cand, la birou, soarele apune si moare.

Se lauda in gura mare
Ca ar face dragoste c-o mare savoare.
Iti da peste nas daca o tragi de par
Si una peste bot daca o arzi in raspar.

E o creatura mestereasa
De obiecte neinsufletite carora le da viata
Sufla cu praf de corali posaci peste ele
Si inchide gura sugubetelor iele.

Nimeni nu stie de de pe taram tainic a sosit
Dar ce conteaza?!
Curcubeul a fost lingusit.

 

Corabia Nu ma uita

Pe corabia „Nu ma uita”
Un matelot, betivan, fuma din catarg
Si o sirena se lafaia la adapostul randunicilor
Sa scape de soare si ingeri miopi.

Era un trib ciudat, plin de creaturi cu rau de inaltime
Se temeau de vazduh si vorbeau cu naduh
Pe melodii care suna a lene si nepasare.

Nimeni nu stia cand plecasera din port sau unde trebuiau sa ajunga
O ardeau pe mare este un fel de spune
Ca faceau focul din lemn de cochilie si timona dezorientata
Isi astepta, cuminte, destinul.

Nici ca le pasa ca isi devorau barca.
Ai fi zis ca sunt deja intr-un Eden marin
Ca papa pesti marinati si se joaca de-a cavalerii cu vaslele.

Echipajul nostru facea cu ochiul lunii. Isi plimba vederea
Si saruta reciful de corali de parca ar fi fost cel dintai sarut
Din care au fugit, dupa eoni de tristete, celelalte saruturi.

Noaptea, ei se ghidau dupa stele si praf de sori explodati de entuziasm
Ziua se legau de vreo balena care sa-i remorcheze pana la cea mai apropiata statie de visatcuochiideschisi.

Pe corabia „Nu ma uita” nu e nici sare nici piper
Nici sobolani sau sticle de rom.
Doar o alarma care isi trezeste visatorii
Sa prinda metroul.

Picaj c-o poveste in sevraj

Povestile nu se nasc intr-un anumit timp si nici nu dispar dupa o anumita vreme. Le spunea mereu si mereu frunzelor si celor vietuitoare, de pe pamant sau din mare, care ii cautau glasul. Povestile, pur si simplu, exista. Sunt o a 5-a stare de agregare a energiei. Nu isi pierd valabilitatea. Ei, cei care se pricep cat de cat sa le fure, aveau o iscuseala cam debila. De aceea, scoteau uneori si fum pe nas: erau niste mici dragoni aroganti care zburau deasupra limbilor de lemn. Ba isi ciuleau urechile la ce mai sopteau cuvintele, ba deschideau ochii sa analizeze atent, usor pervers, baletul cuvintelor imperecheate.

I-ar fi placut sa traiasca un sevraj de poveste. Oare cum s-ar manifesta unul? Chiar trebuie sa implicam specialisti farmaceutici si sa mergem la experti de psi.hologici? ologici? 0 logici? Ce ar fi atat de bizar daca eroul nostru se hraneste cu basme? Nici nu ingrasa, nici nu dauneaza grav sanatatii. Sunt atat de multe extreme infinit mai periculoase, incat se gandea sa propuna o lege prin care nicio masa sa nu treaca fara o poveste. Un fel de dictatura a jocului de cuvinte pentru nisele prea inguste ale sufletelor mari. Poveste in pasi de vals, 1, 2, 3. 1, 2, 3. Roua se transforma in verbe, luna in subiect, mirosul in cine stie ce alta forma inca neinventata de joaca.

Pentru el nu mai conta. O conta-biltate sau cont-abilitate? Ii era tot una. Povestile cu sani, povestile cu sex, povestile cu luna si sori, cu fluturi, cu zori. Cu baieti golani, cu pisici vargate, cu cersetori umili, cu bancheri stabili. Vorba sa: poveste sa fie. Cu rima, fara masura, incadrata in reguli stricte sau modernisto-alambicate-fara-sens-doar-poate-poate.

Softcore san

Un san mai mic este mai voinic
Si-are sfarcul arogant precum un legendar combatant.

Se cade insa o precizare
Sarutati-l doar daca va simtiti in stare.

Asteptati sa va strige ca sa-l muscati
si nu fiti grabiti; ati putea fi certati.
Abia dupa ce e dezbracat, misterul apare,
Si uiti de haine si rusini si vorbele dulci, culese din mare.
Uneori, ca mari vanatori de comori,
suntem asa grabiti
Ca ne imbatam cu parfumuri de sex pana in zori.

Si abia dupa ce te-ai trezit
Ti-amintesti ca te-a bantuit
Forma sanului viclean
Care spune povesti cu alean.

 

Lectie de naivitate

Oare as fi luat de nebun,

Daca isteria frunzelor mi-ar spune „drum bun”?

Daca tacerea mainilor mi-ar declansa

O mie de voci urland „nu ma uita”?

Oare as deveni arogant,

Daca lectia asta v-ar lovi ca un tanc?

Dar daca v-as spune acum,

Ca poetii se nasc chiar si din scrum?

Oare sensibilitatea se tranzactioneaza la negru?

Oare o idee te face integru?

Oare Allah e mai tare ca Dumnezeu,

Oare Iisus era un ateu?

Daca nu mai dispar dupa perdea

Oare luna, tampita, ma va vedea?

Sau astrele chiar asta imi spun:

„Bufonule,

Mat la rege se da doar c-un nebun”.

Si-n loc de concluzie, un gand nefiresc:

Oare eroii plang cand se lovesc?

amintiri din viitor

Sunt un bit care alearga printre like-uri si coduri. M-am dematerializat cat ai zice „dematerializat”. Fiinta mea este compusa din unitati de masura vizibile cu tasta libera. Am incetat sa ma uit inspre mine de cand am descoperit avataruri in spatele terminatiilor nervoase. Moleculele isi dau retweet-uri, iar plamanii imi dau poke de la prea mult fum. Ca de obicei, nu le raspund. Sunt un introvertit care se ascunde in spatele muschilor de silicon si cipuri si striatii energetice. Incap intr-o poza, dimensiune standard, si url-ul nu-mi este nici prea lung, nici prea mic. Cat trebuie sa dai click si sa shareuisti altora. Am gramatica simpla, fara diacritice. Vreau + sa ma ridic in google, sa ii iau elexirul. Pun pariu ca Atena sau Paris nu s-ar fi gandit ca nectarul antichitatii se va transforma intr-un algoritm matematic. Nu vad mai departe de lungul nasului pentru ca am renuntat la celelalte simtaminte. Am descoperit instagramul si miros pixeli cu pofta unui obiect foto luat de pe www. Vand povesti virtuale, inspiratie proprie si expiratie impersonala. Am uitat cum e sa iubesti, dar am un relationship status volatil. Ba sunt complicat, ba sunt singur. Inca trebuie sa ma decid la o inimioara ca sa atrag atentia altora in cautare de atentie. Va salut din viitor, unde sexul se practica in spatele ochilor inchisi. Imi dau enter de fiecare data cand imi pun cafeaua la plic biodegradabil si sunt atent la ultimele stiri eco. Aici, toate lumea e verde. Se fumeaza atat de mult verde incat insert pot. Shit del la vise chimice; nu sunt cool. Hipsterii sunt in muzeul Antipa. Lumea inca rade de ei si apucaturilor lor dezinteresate.

povestea cu povesti

In imparatia povestilor e inghesuiala mare. Zmei si cosanzene, bufoni si zane se intalnesc dupa ce au papat din visele altora. Povestile spuse, vecine cu celebrele sosete pierdute, au suflet proletar si acuza Ministerul Amintirilor ca le-ar fi uitat. Iesite la pensie, stau alandala si joaca table la marginea lumii, acolo unde nu vine nici tramvaiul numit dorinta. Isi povestesc istorii glorioase si beau limonada rece cu biscuiti. Au scris proza scurta sau romane fluviu si au desenat forme ciudate din pagini de hartie reciclata. In imparatia asta, povestile spuse la ureche sunt mai sensibile, iar povestile la foc de tabara sunt fricoase de intuneric. A existat si un poci in imparatia povestilor. Basmele populare au incercat un discurs revansard blamand intelectualitatea romantica, iar sorii si lunile au pichetat Marea Piata a Oftatului. Povestile si-au vazut in continuare de jocul lor de table, iar de plictiseala astrii au inceput sa se dea pe topogan. Povestile isi dau des bobarnace peste nas pentru a nu-si iesi din propozitii si isi fac atent manichiura… daca se nimereste vreun poet uituc printre ele? Trebuie sa fie aranjate si dichisite ca in prima tinerete. Au mai fost cazuri de povesti uitate si apoi rapite de pana scriitorilor neinspirati. Ba chiar se zvoneste ca unele povesti ar fi devenit mituri urbane… nimeni insa nu stie cu siguranta daca asa e. Povestile, dupa ce lumea le-a respirat, vin sa se retraga cuminti aici. Si astepta alte povesti ca sa afle ultimele noutati din regatul aiuritilor visatori de weekend.

Teorii bizare despre balti si oamenii-umbrela

Azi am fost cam botos. Da, e stupid sa ti se inece corabiile pentru ca nu stii sa mergi ca omu printre balti fara sa te stropesti. Sunt bucurii mici si sunt suparari mici. Asta ar fi una dintre ele. Si cand toata lumea in metrou pare ca a mers prin pajisti insorite, atinse doar de raze de soare, incepi sa iti pui ceva intrebari: de ce asa si nu altfel, ce imi lipseste mie si ce au ceilalti? Pare naivitate sau prostie duioasa? Inca nu m-am decis de ce lipsuri sa ma acopar. Si atunci m-am decis ca baltile ma privesc cu rautate si ma intampina cu limba scoasa, gata sa se strambe la mine dupa ce am trecut de ele. Insa m-am razbunat…

Pe oamenii-umbrela, cei care te inghesuie pe trotuar, nu ii suport de niciun chip. Deschid umbrela fix in ochi, prea devreme, nici nu asteapta sa iasa din pasajul metroului. Pe strada nu vad pe unde merg, se lovesc de tine si pare ca sunt un fel de zombii de sezon. Si mi-am zis, ca atunci cand eram mic, ca Dumnezeu plange atunci cand ploua. Si oamenii-umbrela nu inteleg tristetea asta ontologica, nu stiu ca ploaie mangaie obrazul si are gust de miere. Si le-am ras peste umbrele si i-am lasat sa isi piarda privirea in ciment si mi-am zis ca mai bine murdar pe blugi decat mort-umblator.

eu stiu ca existi

Eu stiu ca existi. Si mai stiu ca nu esti o scuza atunci cand trec usor peste suflete moarte de parfum purtat cu miros de tutun. Si mai stiu ca nu ma cunosti caci nu mai pierd vremea gasindu-ti alti fosti . Si mai stiu ca probabil ne vedem pasageri, pe la metrou sau pe nicaieri. Si mai stiu ca nu te intorci, exact… pentru ca-ti vine sa torci. Cred ca e de vina felul in care merg – usor ingamfat ca un fel de ratoi alintat. Iar tu… o pisica usor cam grabita. Mi-ar placea sa ma visezi uneori, cand luna se ia la harta cu alti sori. Sa te trezesti usor ametita, de parca tocmai ce-ai fost petita. Eu stiu ca existi. O poezie ascunsa in spatele salcamilor tristi. Un fel de vers pe care-l barfeste nisipul atunci cand sta la sueta cu timpul. Un soi de nepasare ce-ti mangaie glezna fugind sfioasa sa nu-si piarda trena. Atingi delicat tot ce te prinde pe inserat. Asa ai citit in basme uitate, totul se leaga de ganduri curate. Dorinte frivole, stropi de nectar stau in balanta primului dar. „dar nu mai vreau asta, dar nu-mi place asa, dar ia-ma odata si nu ma mai da. copil facut din piese de scoici, alunga-ma-n tine. hai, daca nici tu poti…eu stiu ca existi. doar te-am vazut cand te uitai la mine ca un pierdut. recunosc, eram curioasa. ce zici? ma lasi de mireasa?

si pacatosi si visatori

Si bacante si tot felul de rugi duse catre zei cu maini pofticioase. Si muzica pe care si ingerii pacatuiesc si cad. Si zgomote de palme si de fosnituri de rochii si de fire de par trecute prin coltul buzelor. Si poeti atingand muze care se lipesc de tablouri si se ingroapa in zambete si pacate. Si intuneric si umbre dansand peste maini si ochi dand tarcoale luminii si acoperind-o cu picaturi de extaz. Si fiecare saman furand suflete fara ritm, vointa sau desfatare. Si ea traind, intr-un cerc, facerea si desfacerea lumii sub priviri hulpave de tigari si neoane. Si intregi imperii naruindu-se sub pietre plangacioase si lemn lecuit de memorii si suferinte. Si orgii de oase si carne lipsite de rusini si rugaciuni. Si Eve seduse de serpi sedusi de pofta. Si lacrimi dulci de reptile umane chinuindu-se sa inteleaga targul pe care il fac de fiecare data cand viseaza pacate. Si vestale si hetaire legate la gatul tau, de fiecare data cand te apuci sa imi povestesti primele pacate cu care am sa plec.