o limba de lemn fara aschii

Uneori as vrea ca sa nu aud ce imi zice cealalta gura, ci doar sa invat limbajul oaselor si al mirosurilor celuilalt. M-am saturat de vorbele lor si m-am saturat de usurinta cu care le descifrez sensul. In aroganta-mi caracteristica as vrea sa invat limbajul falangelor care aluneca pe ceasca de cafea sau al pielii care nu vrea sa se desprinda de tesatura. Deprinderi depravate de dus durerea intr-o diaspora a distrusilor de altadata. Visez sa batem codul Morse cu bataile inimii si sa ne dam Likeuri din bucatile de gene care ne indeplinesc dorintele. Cum sa spui „o sa port deghizarea unui rau”?. Absolut minunat. Divaghez si ma duc spre drumuri iar nedumirite de ce ar vrea dansii sa spuna. Ma uit la actori care fac o scoala de actorie si mi se pare ca se limiteaza doar la scene construite ad-hoc si isi iau profesia si isi uita menirea. De ce ai fi actor oriunde dar nu in viata? Mi se pare cel putin nesabuit 🙂 Hai sa remuneram pe cei care joaca in fiecare, zic! Ei ar trebui sa fie cei dintai orifei ai dramaturgiei. Sigur, sunt doar doleante spuse fara nicio pancarta, fara vizual sau viziune. Deci, putina lume sa contureze vreun ecou in politicile sufletului. Cum ziceam si ieri, hipsterii de azi au totul mai putin poezia hipsterilor de ieri. Nu ar fi minunat ca in fiecare purtator de trend sa existe o particica de Cohen? Cred ca as fi avut mai multa incredere in ceea ce spun cu limba de lemn 🙂